Creşele din Slatina se redeschid de la 1 iulie

Pe perioada vacanței de vară, începând cu 1 iulie 2020, va funcționa Creșa nr. 4 de pe strada Zmeurei, numărul de locuri disponibile fiind de 35.
Potrivit unui comunicat remis de Primăria Slatina, solicitările părinţilor se primesc în perioada 23-26 iunie.


„Solicitările (formular tip pus la dispoziție gratuit) se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina, str. Fraţii Buzeşti, nr. 6 -  Compartimentul Relaţii cu publicul.  Solicitările pot fi depuse și poștal inclusiv prin poșta electronică (telefon pentru informaţii suplimentare: 0249418663)”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii municipalităţii precizează că se pot depune solicitări doar pentru copii care figurează în evidența creșei ca înscriși în anul școlar 2019-2020.

În condițiile în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul locurilor puse la dispoziție pentru perioada vacanței de vară, la departajare se va tine seama de existența contractelor/rapoartelor de muncă active pentru ambii părinți/reprezentantul legal al copilului şi de frecvenţa copiilor la creșă în anul școlar 2019-2020.

„Creșa va funcționa cu respectarea prevederilor Ordinului comun al MS, MEC și MMPS nr. 1076/4518/3936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din data de 15.06.2020”, mai transmit reprezentanţii Primăriei Slatina.

În comunicatul municipalităţii se mai precizează că nu vor fi aduşi la creşă copiii cu boli infectocontagioase acute. Totodată, temperatura copilului se va măsura de către părinţi înainte de a pleca la creşă. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3°C sau mai mare), copilul nu merge la creșă.

Mai mult, transferul de obiecte sau echipamente între casă și creșă trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb şi încălţăminte suplimentară.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Părinţii trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creşă.

Accesul în creșă nu este permis părinților/reprezentanților legali ai copilului, acesta fiind predat/preluat la uşa unităţii.

Pentru a se respecta distanţarea fizică, sosirile/plecările copiilor se eșalonează la interval de 10 minute, de comun acord cu aparținătorii, astfel:

sosire -  începând cu ora 6.10 până la ora 9.00

plecare - începând cu ora 15.10 până la ora 17.30