Cristian Borcea, condamnat la 5 ani de închisoare, s-a predat în această dimineaţă. Fostul acţionar de la Dinamo a fost încarcerat la Rahova

Fostul acţionar FC Dinamo, Cristian Borcea, condamnat joi noapte la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani de închisoare, s-a predat la Poliţia Ilfov, fiind acum în custodia autorităţilor, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

UPDATE 9.20 Borcea a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul acţionar FC Dinamo, Cristian Borcea, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani de închisoare, a fost încarcerat vineri la Penitenciarul Rahova. Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea.

Reprezentanţii Penitenciarului Rahova au precizat, pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri a fost deja încarcerat, în urma condamnării.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, joi noapte, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. În primă instanţă, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare.

El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

La fond, Cristian Borcea a fost achitat.

În acest dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Cristian Borcea.

Fostul acţionar FC Dinamo a fost eliberat pe 2 iulie 2018, după ce a stat în detenţie de mai bine de patru ani, fiind condamnat la 6 ani şi 4 luni pentru evaziune fiscală în dosarul Transferurilor.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, joi noapte, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani.

În primă instanţă, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare.

El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

La fond, Cristian Borcea a fost achitat.

Sursa: mediafax.ro