Criză acută de medici la Spitalul Balş. Niciun cardiolog şi oncolog nu vor să vină în Balş

Spitalul Orăşenesc Balş se confruntă cu deficit de medici, în ciuda distanţei mici faţă de Craiova. Deşi au fost scoase la concurs patru posturi de medic, reprezentanţii unităţii medicale au candidaţi înscrişi doar pentru două posturi.

Spitalul din Balş are nevoie de un oncolog, un radiolog, un cardiolog şi un neonatolog. Totodată, a fost scos la concurs un post de biolog, cu normă întreagă, pentru care s-au înscris trei persoane, toate fiind declarate admise la proba de selecţie a dosarelor.

Doi medici specialişti în Radiologie au dosarele validate pentru acest post, la această probă fiind declarat admis şi un neonatolog, cei trei urmând să parcurgă şi celelalte etape ale concursului de angajare.

Grav este că nici de această dată, unitatea medicală din oraşul de pe Olteţ nu a reuşit să angajeze un oncolog şi un cardiolog. În această situaţie, nu este de mirare că mulţi bălşeni aleg să-şi trateze afecţiunile la Spitalul Slatina.