CSM Slatina, amicale pe „1 Mai” în această săptămână cu echipele din Liga a III-a Unirea Bascov şi CSU Craiova

După testul cu U Craiova 1948, echipa de fotbal CSM Slatina continuă seria amicalelor disputate doar în compania unor formaţii din Liga a III-a. Gruparea pregătită de Bobi Verdeş întâlneşte miercuri, 8 august, cu începere de la ora 18.00, nou-promovata Unirea Bascov, iar vineri, 10 august, tot de la ora 18.00, CSU Craiova. Ambele meciuri de pregătire se dispută la Slatina, pe Stadionul „1 Mai”.

Echipa de fotbal CSM Slatina continuă seria meciurilor de pregătire în vederea abordării sezonului din Liga a IV-a, la capătul căruia se doreşte promovarea în eşalonul al treilea. 

Gruparea pregătită de Bobi Verdeş primeşte miercuri, 8 august, de la ora 18.00, vizita formaţiei argeşene antrenate de Adi Dulcea, Unirea Bascov, iar vineri, 10 august, tot de la ora 18.00, satelitul formaţiei din Liga I, CSU Craiova.  Ambele teste se vor disputa pe Stadionul „1 Mai” din Slatina.

După amicalele din această săptămână, CSM Slatina va evolua miercuri, 15 august, în turul al doilea al Cupei României. Gruparea slătineană are mari şanse de a evolua împotriva unei echipe din Liga a III-a din Argeş, Dolj sau Teleorman.