CSM Slatina câştigă, scor 1-0, meciul din debutul returului, cu Flacăra Horezu

Echipa de fotbal CSM Slatina a câştigat la limită, scor 1-0, meciul de pe teren propriu, din debutul sezonului regulat, disputat în compania celor de la Flacăra Horezu. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 9 de Cătălin Doman. Slătinenii au evoluat, din minutul 33, în inferioritate numerică, confruntarea din acel moment fiind una pentru conservarea rezultatului, fără mari ocazii, deşi, cât timp a existat echilibru numeric, gruparea slătineană a mai avut oportunităţi importante.

Slătinenii au început jocul cu două mari ocazii, care i-a avut în prim plan pe Doman şi Popovici. Pe fondul dominării, golul a venit în minutul 9. În urma unei acţiuni prelungite de atac, Doman a şutat sub transversală, din interiorul careului, punctând astfel pe tabelă, scor 1-0 (min.9).

În minutul 33, CSM Slatina a rămas în inferioritate numerică, la o fază discutabilă. Oaspeţii scapă pe contraatac, Abel Stan se repliază, iar în duelul umăr la umăr cu adversarul, arbitrul dictează lovituăr de la 16 metri şi cartonaş roşu pentru fundaşul lateral al slătinenilor. Din acel moment, jocul a fost unul de luptă, pentru conservarea rezultatului.

Antrenorul echipei slătinene, Ovidiu Burcă, s-a arătat mulţumit de cele trei puncte, iar totodată, a considerat că în condiţii de echilibru, jocul putea arăta altfel.

O victorie pentru care am muncit, pentru care am suferit până la final, pentru că am rămas în zece oameni. Ceea ce era cel mai important astăzi, era să câştigăm cele trei puncte. Nu pot fi foarte multe de spus despre acest meci, pentru că lucrurile sunt simple. Cât timp am fost în 11, am fost echipa care a dominat jocul, care şi-a creat ocazii, din păcate după ce am rămas în zece oameni s-au complicat lucrurile şi a trebuit să suferim până la final.  O echipă aşa creşte, trecând prin momente dificile. Veneam după un meci pe care nu aveam voie să-l pierdem, dar reacţia a fost bună, grupul a arătat unitate şi până la urmă cred că am scos-o la capăt”, a declarat Ovidiu Burcă, antrenorul echipei CSM Slatina.

Vediţa Coloneşti a pierdut la scor, 3-0, meciul din deplasare cu CSM Alexandria. Petrolul Potcoava va evolua sâmbătă, pe terenul celor de la Sporting Roşiori, iar liderul seriei, Viitorul Dăeşti se va deplasa la ACSO Filiaşi, echipă care a reuşit performanţa de a se califica în sferturile Cupei României, dar care în campionat a avut evoluţii modeste.