CSM Slatina, din victorie în victorie spre Liga a III-a

Echipa de fotbal CSM Slatina a bifat cea de-a 25-a victorie consecutivă în meciul, de pe teren propriu, cu Viitorul Băleasa. Gruparea slătineană s-a impus cu 6-0 prin golurile marcate de Căpățînă, Precup (2), Panait, Ceapă și Bîră. Gruparea slătineană a mai făcut astfel un pas către barajul de promovare, iar Liga a III-a este din ce în ce mai aproape.

Cosmin Căpățînă a deschis scorul cu un șut de la 17 metri, după o centrare, din banda dreaptă, trimisă de Precup (min.12). Tot el a șutat câteva minute mai târziu în bară, de la 20 de metri, iar în minutul 18 l-a servit pe Precup, care a punctat pentru 2-0 cu un șut din interiorul careului. Două minute mai târziu, David Oprescu, scăpat singur cu portarul a ratat șansa golului, însă Panait a dus scorul la 3-0, cu o reluare de cap, imediat după ocazia mare ratată de slătineni.

Minutul 26 a adus golul de 4-0, reușit de Ceapă, după o combinație cu Stănică, iar în minutul 31 Cosmin Căpățînă a obținut un penalty, transformat de Precup, care și-a trecut în cont dubla, stabilind astfel scorul pauzei, 5-0.

Actul secund a debutat cu o altă mare ocazie, David Oprescu șutând, din 6 metri, în bară. Andrei Bîră a marcat pentru 6-0, dintr-o acțiune personală, în minutul 54. Slătinenii au mai avut un gol anulat, în minutul 63, la Daniel Turlea, jocul încheindu-se astfel cu o victorie cu 6-0, pentru un nou pas spre Liga a III-a. 

Cu 25 de victorii consecutive, slătinenii numără meciurile până la barajul din luna iunie, atunci când trebuie să învingă campioană Dâmboviței.

CSM Slatina: Simion Velcu, Militaru, Scheau, Panait, Stănică, Tudor, Manea, Precup, David Oprescu, Căpățînă, Ceapă. Au mai jucat: Bîră, Constantin Radu, Eduard Belu, Daniel Turlea.