CSM Slatina, echipă ce îmbină experienţa cu tinereţea. Media de vârstă a grupării slătinene este de 24 de ani

Echipa de fotbal CSM Slatina are un lot format dintr-un mix de jucători cu experienţă şi tineri talentaţi, de perspectivă, care pot creşte în valoare. Media de vârstă a grupării slătinene, al cărei obiectiv este promovarea în Liga a III-a, este de 24 de ani. Formaţia slătineană a avut un parcurs fără greşeală în drumul către barajul de promovare, fiind singura echipă din Liga a IV-a cu victorii pe linie.

Pe lângă câţiva jucători cu experienţă în primele eşaloane ale fotbalului, echipa CSM Slatina are mulţi tineri talentaţi, de 18-20 de ani, îmbinând astfel perfect experienţa cu tinereţea. Lotul grupării slătinene este echilibrat valoric, iar media de vârstă este destul de scăzută, puţin peste 24 de ani.

Gruparea slătineană are, până în acest moment, un parcurs perfect în drumul către barajul de promovare în Liga a III-a, reuşind să obţină 23 de victorii consecutive. Jucătorii pregătiţi de Bobi Verdeş au, de asemenea, un golaveraj bun. Cu o medie de 5 goluri pe meci, echipa slătineană are 114 goluri marcate în meciurile disputate până acum, iar Liga a III-a este din ce în ce mai aproape.

CSM Slatina va întâlni, în luna iunie, în cadrul unei duble manşe, tur-retur, la barajul de promovare în Liga a III-a, campioana judeţului Dâmboviţa.

Lotul echipei CSM Slatina: Simion Velcu (19 ani), Robert Priseceanu (23 ani), Sorin Gavriş (29 ani), Bogdan Panait (36 ani), Grigore Ceapă (27 ani), Constantin Radu (23 ani), Valeriu Preda (22 ani), Andrei Bîră (25 ani), Adrian Stănică (27 ani), Alexandru Militaru (18 ani), Mihai Stancu (25 ani), David Oprescu (20 ani), Cristian Preda (34 ani), Eduard Belu (19 ani), Daniel Turlea (19 ani), Mircea Scheau (23 ani), Adrian Bărbuţi (20 ani), Ovidiu Popescu (26 ani), Cosmin Căpăţînă (26 ani), Gabriel Precup (33 ani), Marian Manea (19 ani).