CSM Slatina - FC Argeş, duel pentru accederea în 16-imile Cupei României. Suporterii pot fi al doisprezecelea jucător pe „1 Mai”

Cotată cu şansa a doua, CSM Slatina luptă pentru a furniza o nouă surpriză în Cupa României. După ce a eliminat două echipe din Liga a III-a, U Craiova 1948 şi CSO Filiaşi, gruparea pregătită de Bobi Verdeş primeşte vizita formaţiei din Liga a II-a, FC Argeş, într-un meci ce contează pentru 16-imile de finală ale Cupei României. Meciul se va disputa miercuri, 12 septembrie, cu începere de la ora 16.30, pe Stadionul „1 Mai”.

CSM Slatina, singura echipă din Liga a IV-a din ţară, care încă mai este angrenată în Cupa României, dă piept cu o formaţie din Liga a II-a în lupta pentru calificarea în şaisprezecimile de finală, rundă în care vor intra în competiţie echipele din Liga I.

FC Argeş vine pe „1 Mai”, într-o partidă în care este de departe marea favorită. Cu toate astea, CSM Slatina, surpriza plăcută a Cupei României, ar putea răsturna din nou calculele de pe hârtie, deşi misiunea va fi extrem de dificilă.

Gruparea aflată sub comanda lui Emil Săndoi va veni la Slatina cu o zi înaintea confrunării, lotul echipei FC Argeş urmând a se caza marţi seara la Hotel „Parc”.

De cealaltă parte, gruparea aflată sub comanda lui Bobi Verdeş a efectuat marţi după-amiază ultimul antrenament înaintea partidei cu FC Argeş, ce contează pentru calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei României.

Dacă după 90 de minute de joc va exista egalitate pe tabelă, atunci se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute. În cazul în care egalitatea se va menţine, se vor executa lovituri de departajare.

Iubitorii fotbalului sunt aşteptaţi în număr mare în tribunele stadionului, pentru a susţine gruparea locală în lupta pentru aducerea la Slatina a unei echipe din Liga I, având în vedere faptul că din 16-imi intră în competiţie formaţiile de pe prima scenă a fotbalului românesc.

CSM Slatina-FC Argeş se va disputa miercuri, 12 septembrie, de la ora 16.30, pe Stadionul „1 Mai”. Intrarea este liberă.