CSM Slatina, meci în deplasare cu Măgura Cisnădie

Echipa de handbal CSM Slatina va întâlni sâmbătă, 29 februarie, în deplasare, Măgura Cisnădie. Meciul se va disputa cu începere de la ora 18.00. Partida nu este televizată, însă evoluţia scorului va putea fi urmărită în timp real pe site-ul FRH.

CSM Slatina nu a avut meci programat în runda precedentă, handbalistele pregătite de Victorina Bora urmând să întâlnească, în weekend, Măgura Cisnădie. Handbalistele pregătite de Victorina Bora n-au câştigat până acum pe terenul formaţiei din Cisnădie, prin urmare pornesc cu şansa a doua. Cu toate acestea, pot furniza surpriza.

După această deplasare dificilă, echipa de handbal CSM Slatina va reveni în faţa propriilor spectatori pe data de 7 martie. U. Cluj, formaţie ce luptă pentru evitarea singurului loc retrogradabil, este adversara slătinencelor în cadrul unei partide în care victoria este singura variantă.

Meciul se va disputa în sala LPS Slatina, iar biletele vor fi vândute în ziua jocului, din faţa sălii de sport.

CSM Slatina stă bine în clasament, aflându-se pe locul zece, care asigură menţinerea directă, cu 16 puncte acumulate.