CSM Slatina-SCM Craiova, 16-20. Handbalistele slătinene, fără victorie la turneul din Sălaj

Echipa de handbal CSM Slatina a pierdut și cel de-al treilea amical din cadrul turneului "Cupa Consiliului Județean Sălaj". Handbalistele slătinene au cedat cu SCM Craiova, scor 16-20, deși la pauza conduceau cu 13-7. Practic, slătinencele au marcat doar trei goluri în actul secund și au încasat 13.

Echipa de handbal CSM Slatina a încheiat pe ultimul loc turneul din Sălaj, după ce în ultimul amical,  disputat sâmbătă, a pierdut cu SCM Craiova, scor 16-20.

Antrenoarea grupării slătinene a folosit, în cadrul turneului în care au mai întâlnit HC Zalău și U. Cluj, tot lotul aflat la dispoziție, pentru omogenizarea relațiilor de joc.

Până la debutul în Liga Națională, CSM Slatina va mai susține un turneu amical, care va fi organizat de SCM Buzău.