CSM Slatina şi-a prezentat noile achiziţii pentru abordarea Ligii Naţionale. Obiectivul stabilit, menţinerea în primul eşalon

CSM Slatina dă startul pregătirii pentru sezonul de Liga Naţională. În cadrul unei conferinţe de presă, oficialii clubului au prezentat achiziţiile făcute în acestă vară, dar şi obiectivul pentru acest an competiţional, şi anume menţinerea în Ligă.

Cinci handbaliste noi au fost aduse în această vară la CSM Slatina, care împreună cu celelalte componente ale lotului vor avea drept obiectiv menţinerea în Liga Naţională.

Handbalistele noi sunt Adina Cârligeanu, de la HC Zalău, care joacă pe postul de inter dreapta sau centru, Alexandra Andrei, de la SCM Craiova, pe postul de inter stânga, portăriţa Daniela Vălean, venită de la HCM Râmnicu Vâlcea, Sonia Seraficeanu, extremă dreapta, venită de la Universitatea Cluj, şi Ionela Goran, de la Măgura Cisnădie, care evoluează pe postul de centru.

Cele cinci se alătură fetelor care au reuşit promovarea în această vară: portar Elena Nagy, Diana Diaconu, inter dreapta Carmen Veşca, Stefania Lazăr, centru Mihaela Popescu, Mihaela Pătuleanu, Geanina Drăghici, inter stânga Iulia Andrei, extremă stânga Monica Amoagdei, Diana Constantinescu, extremă dreapta Florentina Moisin, pivot Elena Fulgoi şi Lorena Ostase.

„Am mare încredere în fetele nou-venite, aşa cum am în întreaga echipă. Sunt mulţumită de ce am reuşit să aducem în această vară. Cred că fiecare dintre ele va fi un plus, le cunosc foarte bine, cu Alexandra Andrei am şi lucrat. Normal, ne dorim să ne îndeplinim obiectivul, cu acest gând am pornit în Liga Naţională. Nu va fi uşor, însă am încredere în echipă şi cred că vom reuşi. Mă veţi întreba dacă sunt mulţumită, dar eu sunt convinsă că şi antrenorul de la CSM Bucureşti şi-ar mai dori ceva. Sunt mulţumită cu lotul pe care îl am în acest moment, îmi doresc doar să fie sănătoase, să nu avem parte de accidentări, să ne putem desfăşura pregătirea în condiţii bune. Nu mai vreau accidentări, am avut destul de multe anul trecut”, a declarat Victorina Bora, antrenorul CSM Slatina.

Obiectivul trasat de municipalitate, menţinerea în Ligă


Municipalitatea, ordonatorul de credite, este cea care a stabilit obiectivul pentru acest an competiţional, acela de menţinere în Liga Naţională. Chiar dacă nu va fi deloc uşor, viceprimarul Gigi Vâlceleanu este alături de echipă şi speră într-un parcurs bun.

„Ne dorim să avem continuitate şi pentru asta ne dorim ca toată lumea să ne fie alături. Presiunea este mult mai mare, jocurile sunt altfel, nu va mai fi ca la Divizie, când aveam victorii pe linie, din 20 de meciuri am avut 19 victorii şi o singură înfrângere. Toate echipele s-au întărit, toate vor să se salveze. Consider că va fi cea mai grea ediţie de campionat din ultimii zece ani. Staful tehnic, după cum se vede, este acelaşi. Eu am un principiu, acela cum că lucrurile bune nu le schimbăm niciodată. Obiectivul este menţinerea în Liga Naţională, pentru că ne dorim foarte mult să avem continuitate. Nu putem să emitem mai multe pretenţii în primul an. Suntem singura echipă care promovează în Liga Naţională şi care nu are o experienţă în trecut în sensul acesta”, a declarat viceprimarul Gigi Vâlceleanu, în cadrul conferinţei de presă.

Gavril Kozma face parte din staful tehnic, în continuare, în calitate de director tehnic, alături de antrenorul Victorina Bora. Şi acesta este conştient că nu va fi uşor, dar nici imposibil.

„Şi pentru mine este un alt nivel. O să încerc să mă achit de toate sarcinile care îmi revin în funcţia ce mi-a fost încredinţată. Ne aşteaptă un drum greu, cred şi sper că şi fetele sunt conştiente că ne aşteaptă un drum foarte greu. Îmi doresc ca la anul pe vremea aceasta să fim la acelaşi nivel şi cu obiectivul de performanţă îndeplinit”, a spus Gavril Kozma.