Sport

2020-02-14, 13:23:36

CSM Slatina va întâlni, pe 18 februarie, în optimile Cupei României, Dinamo Bucureşti

Echipa de handbal CSM Slatina, ajunsă pentru prima dată în optimile de finală ale Cupei României, are şanse reale de a continua competiţia având în vedere faptul că întâlneşte o adversară de nivel inferior. Dinamo Bucureşti, echipă ce activează în Divizia A, este adversara grupării pregătite de Victorina Bora marţi, 18 februarie, cu începere de la ora 13.00. Meciul se va disputa în deplasare.

După ce a trecut la pas de Danubius Călăraşi, în şaisprezecimile competiţiei,  echipa de handbal CSM Slatina va întâlni marţi, 18 februarie, în deplasare, o altă formaţie de nivel inferior. Este vorba despre Dinamo Bucureşti, echipă ce activează în Divizia A.

Meciul din cadrul optimilor de finală se va disputa cu începere de la ora 13.00, pe terenul formaţiei bucureştene. Jocul se dispută într-o singură manşă, eliminatorie. Dacă, după cele 60 de minute de joc, este egalitate, atunci câştigătoarea se va decide în urma aruncărilor de la şapte metri.

CSM Slatina a reuşit în premieră accederea în optimile de finală ale Cupei României, în sezoanele precedente fiind eliminată din debutul competiţiei.

Comentarii

Redacţia

2020-02-14 13:23:36

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...