Cum a „ocupat” o vecină o zi întreagă locul de joacă al copiilor

Cartierul reprezintă mica comunitatea în care trăim zi de zi. Nu avem voie să facem lucruri care să-i deranjeze pe ceilalţi. De fapt, când trăieşti într-o astfel de comunitate trebuie să te gândeşti tot timpul dacă acţiunile tale îl lezează pe celălalt, pe vecinul de pe scară, pe cel de peste stradă sau pe cel care îşi parchează maşina lângă tine.

Numai că unii vecini se comportă fix ca pe moşia lor. Într-o zi călduroasă din vara anului trecut, o vecină şi-a scos toate covoarele din casă, chiar toate, pe care le-a înşirat în tot locul de joacă din spatele blocului. Leagănele, toboganul, mobilierul din parc, toate obiectele destinate copiilor erau acoperite cu velinţele şi covoarele vecinei. Le-a curăţat în linişte până după prânz, apoi le-a mai lăsat la soare. Copiii mai mari au dat târcoale parcului, poate se eliberează în cele din urmă. Până spre seară, nimeni nu a putut călca în parc de covoarele vecinei! O prietenă a făcut o poză parcului împodobit cu aceste covoare multicolore pe care a postat-o, indignată, pe pagina de socializare.

Gestul acesteia nu a fost văzut cu ochi buni de cei care îşi aduc copiii în parc, însă niciunul nu a luat atitudine şi să poarte o discuţie civilizată cu harnica femeie! Vara aceasta, mă aştept să văd din nou covoarele vecinei!