Cum să alegi cele mai bune prosoape din bumbac pentru afacerea ta HoReCa!

Alegerea corectă a celor mai bune prosoape de baie poate face diferența între o experiență mediocră și una de 5*, mai ales atunci când ai o pensiune sau un hotel și vrei să te diferențiezi de concurență. Astfel, există o serie de lucruri pe care nu trebuie să le lași la voia întâmplării, pentru că îți pot afecta afacerea, fără ca măcar să fii conștient de aceasta.

Cum să alegi prosoape potrivite pentru hoteluri, servicii medicale și spa

În primul rând trebuie să ții cont de faptul că trebuie să oferi calitate! Clienții sunt foarte atenți la detalii. Când pleacă în concediu (indiferent că este de relaxare, de afaceri sau de recuperare), își doresc să aibă parte de o experiență cât mai plăcută. Cu alte cuvinte, caută să simtă plăcere. Și ce poate oferi mai multă plăcere dacă nu materialele pe care le simt în contact cu pielea?

Astfel, încă din cele mai vechi timpuri, turcii au fost renumiți pentru atenția pe care o oferă textilelor și pentru băile lor extrem de relaxante. În acest sens, este recomandat să achiziționați prosoape hoteliere din bumbac 100% de cea mai înaltă calitate. În felul acesta nu vei avea niciodată grija scamelor lăsate pe corp și nici a alergiilor, pentru că aceste fibre sunt recunoscute pentru proprietățile hipoalergenice.

Fibre și tipuri de fire în prosoape


Tipurile de fibre utilizate în confecționarea prosoapelor de baie se pot clasifica în trei categorii principale: fire pieptănate, cardate sau cu capăt deschis. Astfel, firele pieptănate sunt pretabile mai ales în unitățile de lux (Spa-uri, hoteluri de lux) întrucât prețul lor este mai ridicat. Totodată, firele cu capăt deschis nu sunt suficient de moi, motiv pentru care este bine să fie evitate atunci când vine vorba despre afaceri. Ele sunt ieftine, într-adevăr, dar acest lucru va fi resimțit și de către turiști. Din aceste motive, firele cardate sunt cele mai comune pentru confecționarea prosoapelor industriale, întrucât satisfac atât cerințele de calitate, cât și de buget ale majorității antreprenorilor.

Fire simple sau fire duble?

În general prosoapele se realizează dintr-un raport de 16/1 fire simple sau 20/2 fire duble. Firele simple permit înălțarea stivei, prosoapele devenind moi (tocmai datorită acestui fir mai lung). Pe de altă parte, însă, firele lungi au o durată de viață mai redusă decât cele scurte, duble. Așa se face că după mai multe spălări, se poate ca acestea să își piardă din calități și să fie mai puțin moi. Din acest motiv, cea mai bună opțiune pentru hoteluri este prosopul cu fire duble și o greutate de cel puțin 480g/m2. În felul acesta se va putea atinge o înălțime suficientă a firului încât să fie mătăsos și plăcut, pentru un timp îndelungat.

Dimensiunile prosoapelor de hotel

Fiecare hotel își poate personaliza dimensiunile, fără a fi o problemă. Totuși, există anumite standarde gândite de specialiști pentru a asigura nevoile celor mai mulți utilizatori.
Astfel, se recomandă ca în fiecare cameră să existe următoarele dimensiuni de prosoape:
•    Un prosop mic de 30x30 cm sau 30x50 cm;
•    Un prosop de mâini de 50x90/100 cm. Hotelurile italiene preferă prosoapele mai mici, de 40 x 60 cm;
•    Un prosop de baie, care trebuie să fie suficient de cuprinzător. Din acest motiv, cele mai recomandate dimensiuni sunt de 70 x 130/140 cm.
•    Un prosop de piscină, care are cel mai adesea dimensiuni generoase, precum 90 x 160/180 cm sau 100 x 180 cm.

Greutatea prosoapelor de hotel

În general, dacă ai o afacere de tip AirBnB, o clinică, un hotel de 2* sau o pensiune, poți alege niște prosoape mai ușoare, de 300-400 g/mp. Acestea sunt preferate în primul rând datorită avantajelor pe care le prezintă: uscare rapidă și costuri de achiziție reduse. Prosoapele hoteliere cu o greutate medie variază între 400 și 500 g/mp. Acestea sunt ideale pentru hotelurile de 3 și 4*. Pentru hotelurile de 5* și spa-urile de lux se recomandă investirea în prosoape cu greutate înaltă (500-800g/mp).

Așadar, acestea sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să se țină cont atunci când se dorește achiziționarea unor prosoape industriale. Cel mai bun raport calitate-preț va fi găsit întotdeauna la furnizorii locali care aleg să importe produsele direct din Turcia, fără intermediari!

Sursa foto: freepik.com