Cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, Biroul Permanent al PSD Caracal a decis în această seară excluderea fostului preşedinte al organizaţiei municipale, deputatul Dan Ciocan.
Pe lângă lipsa din Parlament, în ziua votului pentru picarea Guvernului Orban, social-democraţii au multe de reproşat fostului coleg.
Sunt voci care susţin că deputatul a încercat atragerea consilierilor de pe listele PSD, validaţi acum pentru alegerile din 27 septembrie, cu promisiunea unor locuri din partea Pro România.
„Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ. Organizația noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudini duplicitare, ipocrizie și lipsă de caracter. În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic. Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani”, a declarant preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu.
Următorul pas care va pecetlui excluderea deputatului Dan Ciocan este validarea hotărârii luate astăzi în cadrul Biroului Permanent Judeţean.