Dan Ciocan, iniţiator a două proiecte legislative ce vizează susţinerea crescătorilor de porci şi sectorul avicol

În cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, din cadrul Camerei Deputaţilor, a început dezbaterea a două proiecte ale căror iniţiator este şi deputatul de Olt, Dan Ciocan.

Este vorba despre proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie şi despre proiectul de lege privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.

Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie se adresează persoanelor juridice şi/sau PFA, II, IF, care desfăşoară activităţi de reproducţie, creştere sau îngrăşare a suinelor şi care deţin exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinare, dar şi persoanelor juridice şi/sau PFA, II, IF, care desfăşoară activităţi de reproducţie sau de creştere, îngrăşare a suinelor în exploataţii de porcine aflate în conservare.

Cheltuieli eligibile pentru noul ajutor de stat sunt construcţia locurilor de cazare achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de utilaje şi echipamente de furajare, adăpare, microclimat, evacuarea şi tratarea dejecţiilor, inclusiv costurile generale legate în mod direct de aceste cheltuieli. Se finanţează şi costurile cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de fezabilitate, studii de mediu, proiecte de construcţie, servicii de arhitectură şi consultanţă, achiziţia sau producţia de animale de reproducţie pentru prima populare.

Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol este un program multianual ar urma să se desfăşoare în perioada 2018 - 2020, iar valoarea totală a ajutorului de stat este de 300 de milioane de euro. Banii provin de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Această schemă de ajutor de stat are în vedere îmbunătăţirea nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de reproducţie sau de creştere a păsărilor.

În expunerea de motive iniţiatorii au menţionat disfuncţionalităţile pieţei şi concurenţa cu produse din afara ţării care afectează economia. De asemenea, producătorii din sectorul avicol înregistrează pierderi de venit din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce priveşte dezechilibrarea raportului dintre cerere şi ofertă.

Acordarea acestor ajutoare de stat pentru investiţii în locuri de cazare în ferme de reproducţie, de incubaţie, de creştere în sectorul avicol are ca obiectiv, printre altele, eficientizarea activităţii din acest sector.

Cele două proiecte au trecut deja de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.