De ce ar trebui pedepsiţi aspru dezaxaţii care maltratează animalele?

Potrivit unor studii internaţionale, aproape toţi criminalii în serie, cât şi autorii celor mai cumplite atrocităţi din lume sunt cunoscuţi pentru antecedentele lor în chinuirea animalelor înainte să facă primele victime umane. Unul din doi criminali a torturat animale înainte de a comite crime abominabile.

Mai acum câteva săptămâni, în Satu Mare, nişte dezaxaţi, i-au pus o petardă în gură unui câine maidanez, animalul fiind grav rănit în urma exploziei. Astfel de fapte, în care animalele sunt chinuite de nişte nemernici, sunt pedepsite de lege cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă. Mult prea puţin, în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, jumătate dintre cei care torturează animale, ajung să comită crime. Practic, cei care sunt în stare de astfel de fapte pot ajunge chiar să ucidă cu sânge rece.

Pedepsele pentru astfel de dezaxaţi ar trebui înăsprite. Ar merita ani de închisoare, şi nicidecum vreo amendă, pe care o plătesc sau nu. Trebuie să ai probleme serioase să ajungi să supui la tortură animalele de pe stradă, oricare ar fi motivul.