Printre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în învăţământul românesc, în ultima vreme, este introducerea claselor de învăţământ profesional dual. Pentru cine a fost un pic plecat de pe planetă, reiau descrierea conceptului. Este vorba de clase de liceu înfiinţate cu susţinerea şi la cererea diverşilor agenţi economici.
Printre altele, elevii desfăşoară practică direct la viitorul loc de muncă, primesc o bursă de la stat de 200 de lei şi încă atât de la agentul economic şi, în 99% din cazuri, după finalizarea anilor de studiu sunt şi încadraţi în câmpul muncii.
Practic, în doar patru ani, un elev parcurge drumul pe care îl are de parcurs un absolvent de facultate cu specializare inutilă, după vreo doi ani de la absolvire, în care îşi tot caută job-uri. Aici ar mai fi de lucrat şi cred că tot învăţământul profesional dual îi va face pe părinţi să-şi schimbe mentalitatea. Oameni buni, nu toţi copiii sunt înzestraţi să devină ingineri, jurişti, avocaţi, doctori etc.! Mai bine, de mici, îi direcţionaţi către învăţarea unei meserii, datorită căreia îşi vor putea întreţine familia fără probleme.
Un tractorist bun, un mecanic bun, un constructor bun, toţi au venituri peste cele ale unui angajat cu studii superioare. Nu zic că nu e bine să învăţăm, să mergem la facultate, să facem masterate şi doctorate. E bine, dar pentru cei care chiar pot. Aidcă, dacă ai un copil care se chinuie să treacă clasa la matematică, scrie cu mai mulţi sau mai puţini „i” decât trebuie, înţelege că n-are ce căuta la un liceu teoretic şi apoi la facultate, chiar dacă reuşeşte să ia bacalaureatul. Tot ce ai face ar fi să-i prelungeşti agonia şi, până la urmă, să ajungă tot aici. Acum ai soluţia învăţământului dual şi, imediat după liceu, îl vezi la un loc de muncă bine plătit cu un viitor în faţă. Oricând ar putea să facă o facultate, ulterior.
Revenind, am fost şi eu surprins de faptul că învăţământul profesional dual chiar a avut succes printre viitorii liceeni. Locurile din cele patru clase din judeţ au fost ocupate şi sunt speranţe ca numărul lor să crească şi anul viitor. Trist este că ne-au trebuit aproape 30 de ani ca să ne dăm seama că statul comunist avea un astfel de sistem bine pus la punct. Abia după ce am văzut că, spre exemplu, în Germania, acelaşi sistem funcţionează fără cusur, ne-am dat seama de prostia făcută.
Mai bine mai târziu...
Caută
