De ce vrem să fim mai buni doar de sărbători?

Sigur, zilnic ar trebui să dăm dovadă de nobleţe, iar din puţinul nostru să oferim celor care au mult mai puţin. Dar de cele mai multe ori, trecem indiferenţi pe lângă ei. De sărbători, lucrurile stau cu totul altfel. Mai bine mai târziu decât niciodată. Aşa că, măcar atunci, în prag de sărbători, să ne gândim mai mult la cei care nu au ce să pună pe masă. Şi oamenii cu suflet chiar o fac. Sunt multe campanii de întrajutorare care circulă pe reţelele de socializare.

Nu trebuie să pornim de la ideea de ce doar de sărbători? Trăim vremuri în care în goana după bani, succes personal sau problemele de zi cu zi, uităm de nevoile celor din jurul nostru. Suntem indiferenţi, ignoranţi, mult prea preocupaţi de propriile interese. Trecem nepăsători pe lângă cei care ne cer ajutorul din priviri, iar ceea ce este mai grav, le punem etichete, catalogându-i săraci din cauză că sunt leneşi.

Întâlnim la tot pasul oameni flămânzi, murdari, care au nevoie de ajutor. Oameni şi copii care stau pe străzi şi aşteaptă mila trecătorilor. Pentru toţi cei cu care soarta a fost crudă, se mai găsesc oameni generoşi. Ce-i drept, în mod special de sărbători, atunci când ne dorim să fim mai buni.  Aşa că, putem fi buni, putem fi omenoşi, putem să ne ajutăm semenii, trebuie doar să ne dorim să facem acest lucru. Măcar de sărbători!