De la fotbalul pe maidan, în avionul care-i duce pe „tricolori” în Norvegia

Chiar dacă vremurile s-au schimbat mult, cei care trăiesc la ţară încă se bucură cu adevărat de jocurile copilăriei de altădată. Bat mingea ori de câte ori au ocazia, transformându-se în Ronaldo, Messi sau orice alt star al fotbalului mondial le vine în minte. Visul tuturor este să ajungă într-o zi să joace fotbal pe marile stadioane.

Pentru ei, Federaţia Română de Fotbal a demarat un proiect extraordinar, „Cupa Satelor”, în care au fost angrenaţi peste 15.000 de copii din satele româneşti. Nu toţi vor ajunge fotbalişti, însă au o şansă să fie văzuţi. Este un prim pas pentru ei de a-şi urma visul.

Cu obrăjorii rumeni, genunchii juliţi, coatele sângerânde, micuţii angrenaţi în această competiţie destinată descoperirii de talente fotbalistice din mediul rural au păşit cu mari emoţii pe Stadionul „1 Mai”, duminică, în finala etapei judeţene a „Cupei Satelor”. Bucuria din ochii câştigătorilor nu poate fi descrisă în cuvinte. Cu toţii visează acum la marele premiu, deplasarea în Norvegia, alături de fotbaliştii echipei naţionale.

Nimic nu poate fi mai motivant pentru un puşti de 13 ani, decât de a sta alături de jucătorii ce îmbracă tricoul echipei naţionale. Ei bine, premiul acordat de Federaţia Română de Fotbal pentru campioana „Cupei Satelor” va fi deplasarea în Norvegia alături de selecţionata tricoloră pregătită de Cosmin Contra, care luptă pentru calificarea la EURO 2020. Astfel, vor avea şansa să trăiască pe viu ceea ce înseamnă să reprezinţi culorile ţării. Şi, pentru a crede mai mult că pot ajunge să îmbrace într-o zi tricoul echipei naţionale, o statistică a FRF arată că aproape 70% din jucătorii care au evoluat pentru echipa naţională provin din mediul rural. Până atunci, pentru micuţii ce continuă lupta pentru câştigarea „Cupei Satelor”, prima mare dorinţă este să se îmbarce în avionul care-i duce pe „tricolori” în Norvegia.