Sport

2019-07-22, 11:57:59

Debut cu dreptul pe banca CSM Slatina pentru Mihai Ianovschi. „Îmi doresc ca victoriile noastre să fie fără să primim gol, pentru că asta dă forţă mentală echipei”

CSM Slatina a debutat cu o victorie, scor 2-0, în meciurile amicale pentru pregătirea sezonului Ligii a III-a, contra echipei vâlcene Viitorul Dăeşti, prin golurile marcate de David Oprescu şi Cosmin Căpăţînă. Noul antrenor principal, Mihai Ianovschi, a declarat, după meci, că toate jocurile contează, chiar dacă scopul principal al primului test al verii nu a fost rezultatul. De altfel, acesta a format două echipe, astfel încât toţi jucătorii să aibă minute egale jucate.

Nou-promovată în Liga a III-a, CSM Slatina a debutat cu dreptul în meciurile de pregătire ale verii. Gruparea slătineană s-a impus cu 2-0, pe teren propriu, în compania celor de la Viitorul Dăeşti, echipă care, de asemenea, a promovat în eşalonul al treilea în urma barajului. Antrenorul principal, Mihai Ianovschi, a declarat că nu a urmărit rezultatul, chiar dacă, spune acesta, îşi doreşte să câştige fiecare meci.

„Din punctul meu de vedere, chiar nu contează rezultatul. Este un prim test după jocul şcoală pe care l-am făcut acum o săptămână, rezultatul a contat mai puţin. A fost un antrenament bun, în care am folosit două formaţii diferite, putem spune că este un debut cu dreptul, până la urmă victoriile aduc victorii, dar nu asta am urmărit. Dar, cu siguranţă, orice meci pe care îl avem ne dorim să-l câştigăm”,
a declarat Ianovschi, la finalul amicalului.

Cât priveşte jocul, gruparea slătineană a reuşit un presing bun în primele 45 de minute, de altfel antrenorul grupării slătinene precizând că îşi doreşte formarea unei echipe agresive, care să pună presiune pe adversar.

„Într-adevăr, îmi doresc ca echipa noastră să fie una agresivă, care să facă presing, dar ca să putem face asta trebuie să continuăm pregătirea fizică, să ajungem la parametrii pe care ni-i dorim. Aşa este, în prima repriză au făcut un presing bun, în a doua jocul de posesie, dinamica au fost mai bune şi ne-am creat mai multe situaţii de a marca”, a mai precizat Ianovschi.

Cât priveşte lotul aflat la dispoziţie, antrenorul grupării slătinene este mulţumit de faptul că poate conta atât pe jucători tineri, la nivelul Ligii a III-a existând regula jucătorilor Under 21, cât şi pe jucători cu experienţă, lotul fiind astfel echilibrat valoric.

„Nu vor exista titulari şi rezerve în echipa aceasta, toţi vor fi la acelaşi nivel. Îmi doresc să fiu inspirat, să bag în teren cei mai buni jucători. De asemenea, sper din suflet ca jucătorii ca vor veni de pe bancă să intre să schimbe cursul jocului. Repet, toţi cei 22 de jucători sunt valoroşi, de asta au rămas în lotul echipei noastre. Ne-am dorit să îmbinăm tinereţea cu experienţa, avem jucători care au mai evoluat aici, jucători tineri, cu elan, asta ne-am dorit, un mix între jucătorii tineri şi cei experimentaţi, în aşa fel încât echipa să aibă un joc frumos, să vină lume din ce în ce mai multă la stadion”, a mai spus antrenorul grupării CSM Slatina, Mihai Ianovschi.

CSM Slatina va continua amicalele verii sâmbătă, 27 iulie, de la ora 18.00, cu Rapid Bucureşti, urmând ca pe 31 iulie să evoluează în Cupa României. Mihai Ianovschi spune că fiecare meci, indiferent că este amical sau oficial, va fi tratat la victorie.

„Orice meci pe care-l vom avea, că este amical sau oficial, în special cele oficiale, trebuie să-l câştigăm. Abordăm fiecare meci la victorie, nu accept să luăm gol. Îmi doresc ca victoriile noastre să fie fără să primim gol, pentru că asta dă forţă mentală echipei”,
a conchis tehnicianul echipei CSM Slatina, după primul amical al verii.




Comentarii

Redacţia

2019-07-22 11:57:59

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...