Definitivat 2017. 129 de dascăli olteni susţin examenul, joi

129 de dascăli olteni susţin, joi, Examenul Naţional de Definitivare în Învăţământ, cei mai mulţi candidaţi fiind educatori şi învăţători.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Olt, Mirela Paraschiv, a declarat că, iniţial, s-au înscris pentru a participa la Examenul Naţional de Definitivare în Învăţământ 145 de candidaţi din judeţ. Cu toate acestea, doar 129 dintre ei au fost admişi pentru a participa la examen. Ceilalţi fie nu s-au prezentat la validarea dosarului, fie s-au retras din concurs, fie au avut dosarul incomplet.

Cei mai mulţi candidaţi care participa la Examenul Naţional de Definitivare în Învăţământ sunt educatori - 26, învăţători - 17, profesori de educaţie fizică - 15, profesori de limba engleză - 13, profesori de limba română - 12.

Din dorinţa de a descongestiona programul cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară, Ministerul Educaţiei a stabilit ca această probă să aibă loc în data de 20 aprilie 2017.

Susţinerea propriu-zisă a fost precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecţii de specialitate la clasă şi, în plus faţă de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal.

Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine - condiţii care se menţin din sesiunile anterioare - candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de şapte la fiecare dintre probele respective.

Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas opt, dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă.

Definitivatul este examenul care le dă profesorilor dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. După definitivare, evoluţia în carieră se realizează prin gradul didactic II şi gradul didactic I.

Profesorii care nu reuşesc să promoveze examenul de definitivat după trei încercări succesive vor putea da examenul a patra oară numai după un an de practică pedagogică şi cu achitarea unei taxe.

Noile reglementări au fost introduse, la începutul lunii decembrie, printr-o ordonanţă de urgenţă care aduce mai multe modificări la Legea Educaţiei Naţionale. Actul normativ reglementează şi forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul ştiinţelor educaţiei şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile de formare iniţială şi condiţiile de vechime la catedră, de minimum patru ani de la obţinerea definitivării în învăţământ.