Democraţie part time

Deci nu este bine nici că va fi retrasă ordonanța, din ce văd pe la TV și pe site-urile de socializare? Eu zic că cel mai bine e să revină Guvernul Cioloș pentru că parcă despre asta au fost protestele astea, până la urmă...

Eu nu cred că mai trăim în democrație, dacă votul unor milioane de oameni e răsturnat de câteva sute de mii care ies în stradă. Măcar să spunem lucrurilor pe nume! Or, în astfel de condiţii, la un astfel de joc eu nu mai vreau să iau parte. Toate deciziile luate la vot, în România ultimilor ani, începând de la Referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, au fost deturnate prin manipulări crase.

Dacă nu se vor opri protestele nici după retragerea acestei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, o temă pe care îi las pe specialişti să dezbate, şi nici după o eventuală demisie a ministrului Justiţiei, Florin Iordache, mie îmi este clar că încă din prima zi de protest altul a fost scopul: căderea guvernului şi alegeri anticipate.

Un lider liberal îmi spunea, zilele trecute, că „la barza oarbă îi face Dumnezeu cuib”. Adică, dacă PNL a fost praf în campanie, fără program de guvernare pe care să-l prezinte electoratului ci mergând pe o strategie dictată de undeva, are acum şansa să-şi impună un guvern, urcându-se pe piaţă deodată cu Klaus Iohannis. Nu mai contează că nu aşa stau lucrurile într-o democraţie.

Astfel stând lucrurile, eu îmi iau în scris următorul angajament: dacă singura soluţie la această criză este reprezentată de alegerile parlamentare anticipate, eu refuz să mai ies la vot. Nu doar acum, ci vreodată! E un joc pe care nu vreau să-l mai joc. Nu este democraţie, este altceva, un alt sistem de guvernare dictat de interese străine şi de interesele corporaţiilor.