Depunerea formularului 101- Declaraţie privind impozitul pe profit pentru anul 2016

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt informează contribuabilii că a fost publicat Ordinul președintelui ANAF numărul 3386/2016 prin care a fost aprobat formularul 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”, care se utilizează începând cu declararea obligaţiilor anuale aferente anului fiscal 2016.

Declaraţia privind impozitul pe profit - formularul 101 se completează şi se depune de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. În cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul mai multor sedii permanente în România, sediul permanent desemnat în România calculează, declară şi plăteşte impozitul pe profit, pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de către toate sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine. Declaraţia se depune şi de persoanele juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, cu care este încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii, respectiv rezidente într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, care optează pentru regularizarea impozitului plătit în România.
 
Persoanele juridice române prevăzute la articolul 15 din Codul Fiscal au obligaţia de a depune declaraţia anuală de impozit pe profit, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, cu excepţia celor care au optat pentru an fiscal modificat, care au obligaţia să depună declaraţia anuală şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv până la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat.


Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi de a depune declaraţia anuală de impozit pe profit, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, cu excepţia celor care au optat pentru an fiscal modificat , care au obligaţia să depună declaraţia şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv până la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat. Declaraţia se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. În cazul în care plătitorul corectează declaraţia depusă, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind „X” în spaţiul special prevăzut în acest scop. În vederea evitării aglomeraţiei la ghişeele organelor fiscale în zilele premergătoare scadenţei la plată şi la declararea obligaţiilor fiscale, se recomandă contribuabililor utilizarea metodei de depunere on-line a declaraţiilor fiscale, iar pentru contribuabilii care nu deţin un certificat digital şi nu pot depune declaraţiile on-line , să se prezinte din timp la ghişeele organelor fiscale.