Dinu Lipatti: pianistul cu suflet de oltean

Unul dintre cei mai mari pianişti din România, compozitor şi pedagog, Dinu Lipatti este un nume strâns legat de Slatina. Nu s-a născut în oraşul de pe malul Oltului, dar a petrecut aici o mare parte a vieţii, în casa Racoviceanu din Valea Sopotului, demolată ulterior.

Dinu Lipatti s-a născut la 19 martie 1917 într-o familie cu tradiţie muzicală. Theodor Lipatti, tatăl său, deşi avea aptitudini şi era cultivat pentru a se consacra carierei muzicale, iniţiindu-se de timpuriu în vioară cu Robert Klenk şi Karl Flesch, iar la Paris cu Pablo de Sarasate, a preferat să intre în diplomaţie. Mama, Ana Lipatti, născută Racoviceanu, dispunea de asemenea de o cultură muzicală deosebită şi avea aplecare spre pian. Fiul nu numai că i-a moştenit, dar a ajuns şi unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români. Oferea primul micro-recital la vârsta de numai patru ani şi era acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Slatina, oază de voie bună

Copilăria lui Dinu Lipatti, cel care este considerat a fi unul dintre marii pianişti daţi lumii de România, se confundă cu Slatina, de unde provenea mama acestuia.

 

„După mamă, fiică de veteran de război de la 1877, Dinu avea un unchi la Slatina şi până la vârsta de 15 ani, împreună cu fratele său mai mic, Valentin, petrecea aici o bună parte din lunile de vară. Casa în care locuiau, un fel de culă cu etaj şi cu pereţi masivi, cu boltă impunătoare şi cu cerdacul spre nord, avea un aspect medieval. De aici coborau scările gălăgioşii copii mergând să se joace în valea Sopotului, aici îşi improviza bagheta sa Dinu, alcătuită dintr-o nuia de răchită, dirijând butucii de vie, auditorii săi imaginari. Iniţiat la pian şi vioară la o vârstă destul de fragedă, fără a cunoaşte notele, Dinu improviza încă de pe atunci teme din viaţa zilnică, la şapte ani studiază cu compozitorul Mihail Jora, la 11 ani este admis la conservator şi e îndrumat la pian de renumita profesoară Florica Musicescu”, potrivit volumului „Pagini de monografie. Slatina”, apărut în anul 1972.

Primele succese internaţionale


După ce a absolvit Conservatorul din Bucureşti la vârsta de 15 ani, Dinu Lipatti este programat ca solist al Filarmonicii din Bucureşti, având ca dirijori pe Alfred Alexandrescu şi George Georgescu. În 1934 participă la concursul internaţional de pian de la Viena, unde câştigă locul doi. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Mai mult, impresionat de talentul său, Cortot l-a invitat pe pianistul român la Paris, să-şi continue sub conducerea sa studiile la Ecole Nationale de Musique. În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist în diverse oraşe europene, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial revine la Bucureşti, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu, naşul său de botez. În 1943 pleacă în Elveţia, unde devine profesor la Conservatorul din Geneva.

A murit la 33 de ani

Se pregătea pentru un turneu de concerte în America când a primit o veste fulgerătoare: i s-a spus că suferă de leucemie. Se puneau mari speranţe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, şi cum acest preparat era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski şi Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti a continuat să se înrăutăţească. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, Dinu Lipatti insistă să susţină un concert, la Besancon, în Franţa, aceasta urmând să fie ultima sa apariţie în public. În partea a doua a recitalului, puterile îl părăsesc şi se retrage. După o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşază la pian şi interpretează o compoziţie a lui Johann Sebastian Bach. Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti se stinge din viaţă la vârsta de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână.

 

Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

Moştenirea lui Lipatti


Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti. O mare parte a acestor imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecţia „Unverganglich - Unvergessen” (Nepieritoare - De neuitat). În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frederic Chopin, Bela Bartok, dar şi Robert Schumann, Edward Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolceşti din comuna Leordeni, judeţul Argeş. Acolo sunt expuse obiecte legate de viaţa şi activitatea marelui pianist şi compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein şi un bust al lui Lipatti, realizat de sculptorul Ion Irimescu.


Cel mai probabil, Dinu Lipatti este cel care a dat un suflu muzical Slatinei. Astfel, slătinenii îi datorează pianistului înfiinţarea şcolii de muzică, în 1960.