Direcţia Agricolă Olt face o nouă livrare de purcei în Programul bazna-mangaliţa

Direcţia Agricolă Olt face, mâine, o nouă livrare de purcei în cadrul Programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele bazna-mangaliţa. Astfel, 10 purceluşi de la un furnizor oltean vor ajunge la un crescător din Scorniceşti.

Joi dimineaţă, un furnizor din Găneasa va face o nouă livrare în Programul bazna-mangaliţa. Cei zece purceluşi vor ajunge la un crescător din Scorniceşti.

Prima livrare din program s-a făcut în luna mai, când 22 de purcei de la un furnizor din Gorj au ajuns la crescători din Slătioara, Găneasa şi Balş.

Deşi Oltul se învecinează cu două judeţe în care pesta porcină africană a fost confirmată, Teleorman şi Dolj, Programul bazna-mangaliţa se desfăşoară fără probleme în judeţ.

Până în acest moment, în Programul de susţinere a crescătorilor de porci din rasele bazna-mangaliţa s-au înscris 517 olteni, care solicită 4.420 de purcei. Reprezentanţii DAJ Olt preconizează că până la sfârşitul acestui an vor fi livraţi 325 de porci.

Ajutorul de minimis al programului îl reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele autohtone, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.

Pentru a beneficia de program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate: să deţină exploataţii înregistrate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minimum 2 şi maximum 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract, să livreze minimum 50% din purceii primiţi cu titlu gratuit, la procesator sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minimum 130 kg/cap, să respecte structura raţiei furajere stabilite în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică, să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat.