Direcţia Silvică Olt mai are de vânzare peste 22.000 de metri cubi lemn de foc. Preţurile, sub cele ale comercianţilor

97.000 de metri cubi de lemn de foc a scos la vânzare, în acest an, Direcţia Silvică Olt. Din această cantitate, au ajuns către agenţii economici şi populaţie 75.000 metri cubi de lemn de foc şi mai există pe stoc 22.000 metri cubi. Preţurile sunt sub cele aplicate de comercianţii care aduc lemn de foc în judeţ.

Oltenii care nu şi-au asigurat până la acest moment stocul de lemn de foc, şi-l pot procura prin intermediul Direcţiei Silvice Olt. Instituţia olteană mai are de valorificat 22.000 de metri cubi.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Olt, George Vîle, a precizat că preţurile sunt sub cele afişate de comercianţi. Acesta spune că nu se vorbeşte, în această perioadă, de o criză a lemnului de foc.

„Direcţia mai are de valorificat 22.000 de metri cubi, preţul solicitat fiind de 320 lei per metru cub pentru lemnul ridicat direct de la pădure şi 400 lei per metru cub pentru cel luat din depozitele ocoalelor. Preţurile noastre sunt mai mici faţă de cele ale comercianţilor. Totodată, noi asigurăm şi transportul la domiciliu, dar contra cost. Percepem şase lei pe kilometru şi zece lei pentru fiecare metru cub încărcat şi descărcat. Nu vorbim de o criză a lemnului de foc, avem lemn suficient”,
a spus Vîle.

Oltenii interesaţi să-şi achiziţioneze lemn de foc pot lua legătura cu pădurarii sau să meargă direct la sediul ocoalelor silvice unde să depună o cerere.

La nivelul judeţului sunt şase ocoale silvice la: Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti, Slatina şi Vultureşti.