Direcţia Silvică Olt, profit de peste 50.000 de euro din vânzarea fructelor de pădure. Măceşele olteneşti, exportate în Olanda, Belgia şi Polonia

Direcţia Silvică Olt reuşeşte, an de an, să-şi rotunjească veniturile din activităţile pe care le derulează. Astfel, vânzarea fructelor de pădure a generat instituţiei din judeţ un profit de 50.000 de euro. Veniturile au fost completate şi de vânzarea plantelor medicinale.

La mijlocul lunii trecute, Direcţia Silvică Olt a finalizat campania de vânzare a fructelor de pădure. Astfel, peste 173 de tone de măceşte au fost exportate în ţări precum: Olanda, Belgia şi Polonia. Fructele au fost strânse de pe fondurile forestiere de la nivelul judeţului.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Olt, George Vîle, a precizat că profitul generat de vânzarea măceşelor a ajuns la 50.000 de euro.

„Din vânzarea măceşelor am făcut un profit foarte bun, undeva la 50.000 de euro. Veniturile au fost completate şi de vânzarea plantelor medicinale. Am vândut 8,3 tone de sunătoare, tei, urzică, salcâm, coada şoricelului şi păducel. Profitul la plantele medicinale este mult sub cel obţinut din vânzarea măceşelor”, a spus Vîle.

Plantele medicinale din judeţ au ajuns la agenţi economici din ţară şi au adus Direcţiei Silvice Olt un profit de 12.000 de euro.