Directorul adjunct al unui liceu a murit după ce s-a intoxicat cu o substanţă de curăţare

O femeie de 49 de ani, director adjunct al unui liceu din Bihor, a murit în urma intoxicaţiei cu o substanţă folosită în deratizare, iar soţul ei este internat în stare gravă în spital. Cei doi s-au prezentat la spital crezând că se simt rău după ce au mâncat o conservă de ton.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că procurorii cercetează împrejurările în care substanţa respectivă a ajuns în posesia soţilor şi modul în care au ajuns să o folosească.

„S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta ca urmare a decesului, marţi, a unei femei la spitalul municipal Oradea. Cercetările au relevat faptul că decesul ar fi survenit în urma intoxicării cu o substanţă folosită în deratizare, iar în cauză nu există suspiciuni de omor. Cercetăm şi împrejurările în care substanţa respectivă a ajuns în posesia soţilor şi modul în care au ajuns să o folosească. Aşteptăm concluziile medicului legist, care vor stabili în mod cert cauza decesului. Soţul femeiii se află, în continuare, la Terapie Intensivă în spital, în stare gravă”, a spus Cotrău.
 
Potrivit acesteia, cei doi soţi s-au prezentat la sfârşitul săptămânii la spitalul municipal Oradea cu simptome de toxiinfecţie alimentară, stări date de ingerarea substanţei chimice folosite în deratizare.

„Probabil ei au pus aceste simptome pe seama faptului că au consumat o conservă de ton”
, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Ioana Lascău, a declarat, la rândul său, că şi poliţiştii bihoreni au deschis o anchetă în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul femeii şi cauza acestuia.

Femeia avea 49 de ani şi era director adjunc al liceului din localitatea Tinca.

Sursa: mediafax.ro