Comunitate

2020-02-27, 14:47:45

Directorul CAO, despre marele proiect de apă şi canal cu fonduri UE: „Cea mai mare investiție se va derula în Caracal, aproape 50 de milioane de euro”

Directorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Ușurelu a participat la şedința Extraordinară a Consiliului Local Caracal și le-a vorbit consilierilor locali despre investițiile pe care Compania de Apă Olt le va realiza, în Caracal, în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.

Uşurelu a explicat că cei mai mulţi bani vor merge chiar la Caracal, localitatea care nu a beneficiat până acum de astfel de investiţii.

”Cea mai mare investiție se va derula în Caracal, o investiție de aproape 50 de milioane de euro. Pe rețelele de apă și canalizare avem o valoare de 26 de milioane de euro, pe reabilitarea sistemului de tratare a apei în aglomerarea Caracal avem o investiție de aproape 8.800.000 de euro, pe extinderea facilităților de tratare a apei uzate în aglomerarea Caracal avem o investiție de 8.600.000 de euro. Sunt lucrări pe care nici noi, ca operator, nici Consiliul Județean și nici Primăria Caracal nu ar fi avut de unde să le susțină”, a explicat Cătălin Ușurelu, directorul general la Companiei de Apă Olt.

Comentarii

Redacţia

2020-02-27 14:47:45

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...