Disney Cup 2019. Au fost făcute publice numele elevilor slătineni care pleacă la Disney Land Paris

Primăria Slatina a publicat, marţi, pe pagina oficială de Facebook listat elevilor care merg la Disney Land Paris, în acest an, în urma competiţiei Disney Cup.

Lista finală s-a stabilit după trei zile de desfășurare a concursului „Disney Cup – ediția a XIII-a” , timp în care au existat atât probe de departajare, cât și de baraj.

Peste 1.300 de elevi din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, de la toate şcolile gimnaziale din Slatina au participat la ediţia din acest an, ajunsă la numărul 13.  De la fiecare școală generală, pe fiecare nivel de clasă a fost desemnat câte un câștigător, astfel că 36 dintre cei mai buni merg timp de patru zile în Franța, la Disney Land Paris.

Manifestarea Disney Cup este o activitate extrașcolară care își propune să evidențieze performanțele înregistrate de elevi la disciplinele din aria curriculară.