Administraţie

2018-12-20, 14:48:45

Documentaţie aprobată pentru construcţia grădiniţei şi creşei de la fosta unitate militară din Slatina

Studiu de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei grădiniţe pe terenul fostei unităţi militare din Slatina, cu finanţare europeană, au fost aprobaţi, joi, de consilierii locali într-o şedinţă de îndată.

Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că investiţia se ridică la aproximativ 13 milioane lei, bani ce vor veni prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Noua grădiniţă va avea trei grupe de preșcolari și trei de antepreșcolari.

„S-au aprobat studiul și indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei grădinițe pe strada Tunari nr.1. Este vorba despre o suprafață de teren de 3.500 de metri pătrați aferenți acestei grădinițe, care derivă din dezmembrarea din cei 72.000 metri pătrați ai fostei unități militare. Este o construcție P+1, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 2.530 metri pătrați. Valoarea investiției este de 13 milioane de lei fără TVA și presupune construirea unui imobil care va avea trei grupe de preșcolari și trei de antepreșcolari. Este un proiect care se va depune pe Axa 4, pe fonduri europene. Undeva la începutul anului viitor vom intra probabil în procedura de precontractare”, a afirmat Stăncioiu.

Intrarea în noul imobil se va face din strada Artileriei.

Până atunci, la fosta unitate militară, au început lucrările pentru construcţia unui parc de peste trei hectare. Proiectul prevede şi amenajarea unei noi străzi, tot pe terenul fostului obiectiv militar, între străzile Artileriei şi Tunari. Investiţia municipalităţii se ridică la aproape 15 milioane de lei.

Pe lângă spaţiul verde, noul parc va avea şi două locuri de joacă, un teren de sport, o pistă de alergare de tartan şi un spaţiu comercial cu terasă. Totodată, parcul va avea şi o parcare pentru 200 de locuri.

Comentarii

Redacţia

2018-12-20 14:48:45

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...