Doi olteni aflaţi în izolare la domiciliu au fost duşi forţat în carantină

Peste 600 de poliţişti şi jandarmi au continuat verificările, şi în weekend, pentru a-i depista pe cei care nu respectă izolarea la domiciliu, putând fi astfel un pericol pentru cei din jur. Două persoane nu au fost găsite la adresele comunicate la DSP Olt.

Cele două persoane au fost duse în centre de carantină de pe raza judeţului Olt, unde vor sta 14 zile. 

„Au fost verificate, zilnic, în medie, 2.000 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

În prezent, în judeţ sunt 1.826 de persoane izolate la domiciliu, alte 1.461 au încheiat cu bine cele 14 zile de monitorizare. În centrele de carantină din Olt sunt 165 de persoane. De la debutul pandemiei, 63 de olteni deja au încheiat perioada de carantină. 

De duminică seara, odată cu publicarea Ordonanţei Militare numărul 4, toţi cei care nu respectă izolarea la domiciliu şi sunt duşi în carantină sau cei care părăsesc centrele de carantină înainte de expirarea celor 14 zile şi sunt recarantinaţi pentru alte 14 zile vor suporta costurile de cazare şi hrană.