Domnule Gigel, cât cheltuiţi pe lună cu postările sponsorizate pe Facebook?

De vreo doi ani am dat like paginii de Facebook „Gigel Ştirbu” şi mi-am dat seama de ce clasa politică nu se va putea reforma în veci, chiar dacă unii care îşi spun #rezist cred că dacă pleacă PSD de la Guvernare vor cânta păsărelele, va fi vremea frumoasă, iarba verde, iar prin şanţuri vor curge lapte şi miere.

Fostul şef al PNL Olt, deputat, şi vicepreşedinte al lui Ludovic Orban dă cu fiecare postare dovadă de politicianism şi demagogie, agăţându-se de fiecare subiect de actualitate şi promovându-l de parcă ar contribui decisiv la viaţa publică din România. Adevărul este că Gigel Ştirbu este un arivist, de tipologia Gore Pirgu, un sforar priceput şi hârşit în sforării, care atunci când trebuie să ia cu adevărat atitudine în legătură cu un fapt, e de negăsit. Dar atunci când echipa naţională de fotbal câştigă vreun meci, se comemorează ceva sau este vreo zi de sfânt, nu uită să ne amintească, pe pagina de Facebook. Să nu mai zic ce scrie Gigel, atunci când drepturile cetăţenilor sunt încălcate.

Exemplificăm.

Pe 1 iunie, imediat după ce o televiziune naţională înfiera evenimentul de deschidere a Festivalului „Căluşul Românesc”, că este o reminiscenţă a comunismului, că cei mici sunt forţaţi să stea în căldură şi că „Fenomenul Piteşti”, Gigel Ştirbu prelua şi el subiectul. După trei mandate de parlamentar a venit cu o iniţiativă: toalete ecologice în Slatina.

Nu mai insist pentru că vreau să profit de spaţiul oferit de Gazeta Nouă, ca să-i transmit un mesaj Simonei Halep: „Draga mea, e groasă! A scris Gigel pe Facebook că degeaba ai bătut în semifinale, vrem trofeul Roland Garros. Vezi cum faci să nu-l superi pe domnul deputat! A, şi dacă postezi şi tu ceva, zi şi de el! Dar să-i zici George, nu Gigel!”. Da, aţi înţeles bine! După victoria Simonei Halep din semifinalele turneului de la Roland Garros, Gigel Ştirbu a postat pe Facebook despre performanţa sportivei.

Mi-e un pic lehamite de el şi i-aş da unfollow, dar sunt curios să văd până unde merge.

Unde mai pui că toate postările astea de pe Facebook sunt sponsorizate. Adică, domnul deputat dă bani către firma lui Mark Zuckerberg, să plaseze aceste postări şi în newsfeed-ul oamenilor care nu i-au dat like la pagină. Din ce bani, domnule deputat? Cât cheltuiţi pe lună cu postările sponsorizate pe Facebook?

Atitudinea asta de pe Facebook îmi aminteşte de declaraţiile lui Gigel, imediat după turul al doilea al prezidenţialelor, când Klaus Iohannis a câştigat alegerile. Gigel Ştirbu, care a fost de negăsit în campania electorală, s-a erijat într-un câştigător „undisputed”, deşi PNL pierduse alegerile în judeţ. Siminica Mirea, care îi stătea alături şi care dusese greul campaniei, a dat dovadă de un bun simţ ieşit din comun şi nu l-a afurist în ora şi ceva în care a vorbit.

Aşadar, like, share şi comment...