Dosare penale pentru patronii care vând bunuri contrafăcute. Polițiștii au făcut controale la Slatina, Caracal și Corabia

Șase patroni din Slatina, Caracal și Corabia s-au ales cu dosare penale pentru punerea în vânzare de bunuri contrafăcute. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au confiscat marfă în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că polițiștii de investigare a criminalității economice au identificat șase agenți economici, care aveau expuse, în vederea comercializării, peste 600 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, purtând însemnele unor branduri de renume.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea celor 600 de articole identificate, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii prejudiciului creat titularilor mărcilor respective”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că, totodată, au fost întocmit șase dosare penale reprezentanților firmelor în cauză.