Drăghicescu: „Se discută despre Programul «Primul Solar». Sunt convins că vom avea fermieri interesaţi”

La nivel central se discută despre lansarea unui nou program pentru legumicultori. Astfel, toţi cei care ar dori să-şi înfiinţeze primul solar ar putea primi o subvenţie. Legumicultorul de la Obârşia, Ionuţ Rada, spune că ar accesa un astfel de program, dar trebuie să vadă dacă se încadrează în condiţii.

Directorul Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Dragoş Drăghicescu, a precizat că legumicultorii olteni ar fi intresaţi de un astfel de program. 

„Oficial, nu am fost informaţi despre programele ce vor fi lansate. În momentul în care vom primi legislaţia şi se va public ceva în Monitorul Oficial, DAJ Olt va promova, pentru ca fermierii olteni să afle despre noile programe şi vom sprijini pe toată lumea să se înscrie. Se discută despre Programul «Primul Solar». Sunt convins că fermierii olteni vor fi interesaţi”,
a spus Drăghicescu.

Ionuţ Rada, un fermier din Obârşia, ar fi interesat de un astfel de program, mai ales dacă ar primi o subvenţie pentru extinderea solariilor pe care deja le deţine.

„Fermierii sunt interesaţi de o astfel de măsură, dar aşteptăm să vedem şi condiţiile. Am auzit şi eu despre această iniţiativă, dar nu ştiu detalii despre acordarea sprijinului, despre cum se vor construi solariile. Nu ştim dacă este vorba despre primul solar sau despre extindere. Poate sunt şi persoane care doresc să-şi facă fermă şi nu au bani. Un astfel de program îi ajută. Vă dau exemplul surorii mele, care este plecată în străinătate. Dacă printr-un astfel de program şi-ar putea face o fermă şi nu ar fi limitată doar la un solar, ar putea veni acasă. Măsuri de acest gen sunt binevenite”, a spus fermierul din judeţ. 

Acesta a declarat că fermierii ar fi ajutaţi şi dacă vor fi sprijiniţi să acceseze credite cu dobânzi mici.

„Nu ştim dacă printr-un astfel de program va fi subvenţionat materialul de construcţii sau se va face prin credit cu o dobândă redusă. Noi luăm credite cu dobânzi foarte mari. Dacă vom avea o dobândă subvenţionată sau găsim un furnizor cu materiale mai ieftine sau cu plata la termene mai largi, clar va fi un avantaj pentru noi”, a conchis Ionuţ Rada.