Drame transformate în reality show-uri...

De aproape două luni, cazul Caracal monopolizează interesul public. Televiziunile au transformat drama celor două familii într-un reality show. Ancheta dispariţiei celor două fete, Alexandra şi Luiza, se desfăşoară, pe de o parte, de către organele de cercetare, iar pe de altă parte, în studiourile TV.

Încercarea oamenilor legii de a pune în aplicare un mandat de aducere, după ce mama Luizei Melencu a refuzat să se prezinte la sediul DIICOT Bucureşti, pentru a-i fi prelevate noi probe biologice, a fost prezentată cu un dramatism ieşit din comun, şi nu era cazul. Şi pentru ca notele tragice să atingă cote alarmante, mama Luizei a leşinat, în timp ce bunicul şi-a turnat benzină. Televiziunile s-au întrecut în breking-news-uri, iar scenariul aducea cu cel al fetiţei din Baia de Aramă, în care invitaţii din platourile televiziunilor faceau supoziţii potrivit cărora fata este adoptată pentru trafic de organe. Incredibil cum aceste cazuri, din nefericire tragice, sunt transformate în reality show-uri. Populaţia este solidară cu victimele, iar televiziunile ştiu că emoţia vinde. Este totuşi prea mult.

Iţele cazului de la Caracal sunt cu adevărat încurcate. Este vorba despre un monstru care a comis acele crime cu sânge rece sau în spatele lui să află o adevărată reţea? Bâlbele autorităţilor, într-adevăr, lasă loc speculaţiilor, însă cred că se exagerează când aceste drame sunt transformate în show-uri de televiziune.