DSP Olt: Până pe 18 septembrie vom primi prima tranşă de vaccin antigripal

1.640 de doze de vaccin atigripal urmează să ajungă în judeţ până mâine, spun reprezentanţii DSP Olt. Aceasta va fi prima tranşă, urmând ca până lafinalul lunii octombrie se se mai primească alte trei tranşe.

Odată cu 1 octombrie, DSP Olt va începe perioada de supraveghere a gripei sezoniere, infecţiilor respiratorii acute (ARI) şi infecţiilor respitatorii acute severe (SARI) pentru sezonul 2018-2019.

„Culegerea datelor se va face cu ritmicitate saptămânală, în fiecare zi de luni până  la orele 13.00, de la toţi furnizorii de servicii medicale de la nivelul judeţului Olt”, precizează DSP Olt.

Specialiştii în sănătate publică spun că vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică.

„În cursul lunii septembrie, DSP Olt a catagrafiat 30.300 de persoane, considerate la risc şi care doresc să se vaccineze antigripal în sezonul 2018- 2019. Pentru desfăşurarea campaniei de vaccinare antigripală, sezon 2018-2019, livrarea produsului biologic se va realiza în patru tranşe, până la sfârşitul lunii octombrie 2018, dupa cum urmează: tranşa I: perioada 13-18.09.2018, tranşa a II-a: 15.10.2018, tranşa a III-a: 21.10.2018 şi tranşa a IV-a: 28.10.2018”, se arată în comunicatul de presă remis de DSP Olt.

Acelaşi comunicat precizează că până mâine, 18 septembrie, în depozitul DSP Olt urmează să ajungă primele 1.640 de doze de vaccin antigripal.