DSP Olt: Se infirmă suspiciunea infectării cu noua tulpină de COVID-19 a tânărului din Stoeneşti

Suspiciunea infectării cu noua tulpină de COVID-19 a unui tânăr în vârstă de 34 de ani, din Stoeneşti, decedat pe 23 ianuarie, a fost infirmată de analizele făcute la Bucureşti.

Tânărul revenise din Marea Britanie, astfel că, pentru a elimina orice suspiciu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a trnasmis trei probre martor, una a bărbatul şi două de la membri ai familiei, pentru secvenţierea genomică a noii tulpini.

DSP Olt a transmis, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă că rezultatele sunt negative.

„Ca urmare al decesului survenit prin COVID -19, in data de 23.01.2021 la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, al unui pacient  in varsta de 34 ani, venit din Marea Britanie in data de 13.01.2021, s-au  trimis  3 probe  martor (una al decedatului si doua probe de la 2 contacti de familie pozitivi), la un laborator de specialitate din Bucuresti, pentru secventierea genomica a noii  tulpini. In cursul zilei de  05.02.2021 s-au primit rezultatele investigatiilor de laborator, prin care se infirma  suspiciunea noii tulpini de Covid-19 (rezultate negative pentru cele 3 probe trimise)”, se arată în comunicatul remis de DSP Olt.

Suspiciunea a apărut pentru că tânărul de 34 de ani revenise de puţin timp din Anglia, după care a prezentat simptome specifice SARS-Cov2. A stat acasă patru zile, după care a mers la CPU Caracal, unde examenul computer tomograf a arătat afectare pulmonară de peste 75%. Bărbatul a fost internat la Spitalul Slatina, testul PCR a fost pozitiv, iar starea de sănătate tot mai alterată. Trei zile mai târziu, pe 23 ianuarie, bărbatul din Stoeneşti a decedat.