Dunărea Brăila-CSM Slatina, 37-28, în primul meci al turneului de la Buzău

Echipa de handbal a pierdut primul amical disputat în cadrul turneului de la Buzău, disputat în compania celor de la HC Dunărea Brăila, scor 37-28. Antrenoarea grupării slătinene nu a putut conta pe câteva jucătoare care au acuzat probleme medicale, printre acestea numărându-se Clara Vădineanu și Hermina Stoicănescu.

Echipa de handbal CSM Slatina susține, în aceste zile, un ultim turneu de pregătire înaintea startului Ligii Naționale.

Handbalistele slătinene au debutat, la turneul de la Buzău, contra celor de la Dunărea Brăila, în fața cărora au cedat la nouă goluri, scor 37-28.

Pe lângă CSM Slatina, Dunărea Brăila și echipa gazdă, SCM Gloria Buzău, la acest turneu mai participă echipa din eșalonul secund, CSM Galați.