Eveniment

2019-03-19, 15:19:33

Echipă mobilă pentru intervenţie în cazurile de violenţă domestică, la Slatina

Componenţa echipei mobile pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică din municipiul Slatina va fi aprobată în următoarea şedinţă a Consiliului Local.

Potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus aprobării legislativului local, din componenţă fac parte patru reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina şi un reprezentant al Poliţiei Locale. Componenţa echipei mobile poate fi extinsă cu reprezentanţi ai diferitelor culte religioase reprezentantive pe plan local, precum şi reprezentanţi ai unor asociaţii sau fundaţii cu activitate relevantă în domeniul violenţei domestice, egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, sprijinului umanitar, acţiunilor în domeniul caritabil.

Proiectul mai prevede că transportul membrilor echipei mobile şi, în cazuri excepţionale, al victimeic are necesită îngrijiri medicale de urgenţă la unitatea sanitară cea mai apropiată, se realizează cu mijloace de transport ale Poliţiei Locale Slatina, care asigură şi securitatea victimei şi a echipei mobile.

Echipa mobilă pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică a fost constituită ca urmare a unui ordin al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale din anul 2018, publicat în Monitorul Oficial abia în 6 februarie 2019. Conform ordinului, printre atribuţiile echipei mobile se numără: verifică semnalările de violenţă domestică efectuate prin intermediul liniilor instituţiilor publice abilitate, altele decât 112; realizează evaluarea iniţială a gradului de risc; acordă informare şi consiliere victimelor violenţei domestice; realizează demersurile necesare pentru depăşirea riscului imediat, cum ar fi transportul la o unitate medicală sau sesizarea organelor de urmărie penală.

Comentarii

Redacţia

2019-03-19 15:19:33

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...