Echipa slătineană Under 19 a remizat, scor 3-3, în primul amical al iernii, în compania formaţiei din Liga Elitelor, Sport Team Bucureşti

Echipa slătineană Under 19, care activează în Liga Elitelor, a susţinut sâmbătă, pe terenul sintetic din cadrul Stadionului „1 Mai”, primul amical al iernii. Sport Team Bucureşti, formaţie ce activează în seria Est a Ligii Elitelor, a fost adversara jucătorilor slătineni, în cadrul unei partide încheiate la egalitate, scor 3-3. Golurile grupării slătinene au fost marcate de Neacşa, Nichita şi Răcăleanu.

Fără cinci dintre jucătorii de bază, care se pregătesc cu echipa mare a CSM Slatina, pregătită de Bobi Verdeş, gruparea slătineană Under 19 a făcut un joc foarte bun în primul amical al iernii. Slătinenii au condus cu 2-0, la pauză, formaţia ce activează tot în Liga Elitelor, dar în seria Est, Sport Team Bucureşti. Banca tehnică a grupării slătinene a schimbat, în actul secund, întreaga distribuţie din teren, jocul încheindu-se la egalitate, scor 3-3. Golurile au fost marcate de Neacşa, Nichita şi Răcăleanu.

„După o primă repriză în care am condus cu 2-0, în a doua am schimbat echipa, astfel încât să evolueze toţi jucătorii. Am făcut un joc destul de bun, mai ales în prima repriză, când, pe lângă cele două goluri marcate, am mai avut alte câteva ocazii. Sunt mulţumit de evoluţia băieţilor, mai ales că ne-au lipsit cinci jucători, care se pregătesc cu echipa mare”,
a precizat Marius Popa, care este ajutat în pregătirea echipei de către Cristian Stănculeţu.

Gruparea slătineană va întâlni, în cel de-al doilea meci de pregătire, tot pe teren propriu, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”. Amicalul se va disputa pe 16 februarie, cu începere de la ora 13.30, pe terenul sintetic, imediat după jocul CSM Slatina - FC Argeş.

Juniorii Under 19:
Cazan, Ion Belu, Răcăleanu, Teodor Preda, Alin Pisăru, Florin Nichita, Laurenţiu Ana, Boştină, Narcis Preda, Alin Paraschiva, Marian Necşa, Cătălin Dumitru, Dădulescu, Mierloi, Ristea, Bîrlădeanu, Alex Cioc.