Politică

2021-12-03, 11:24:36

Emil Albotă (PSD Olt): Intrarea la guvernare nu s-a făcut pe un covor nou-nouț, ci pe un val uriaș de așteptări și nevoi

Deputatul PSD Olt Emil Albotă a vorbit despre obiectivele pe care social-democraţii şi le-au asumat, odată cu intrarea la guvernare.

Parlamentarul oltean arată că românii au mari aşteptări de la PSD.

„PSD și-a asumat responsabilitatea guvernării, iar miniștrii social-democrați pregătesc primul pachet de măsuri sociale menite să diminueze efectele încă greu de cuantificat ale pandemiei. Intrarea la guvernare nu s-a făcut pe un covor nou-nouț, ci pe un val uriaș de așteptări și nevoi. Astfel, în centrul programului de guvernare, se află oamenii și veniturile acestora”, a declarat Albotă.

Deputatul a vorbit despre sustenabilitarea creşterilor asumate pentru veniturile românilor.
 
„În acest sens, deși fosta „ministresă”, a se citi Turcan,  a acuzat că nu mai sunt bani de pensii și alocații pentru că șeful său de partid ”e în stare să-i joace la poker”, noul ministru PSD a găsit banii necesari și a făcut, la timp, rectificarea bugetară, astfel încât copiii și pensionarii să-și primească alocațiile și pensiile cuvenite, fără întârzieri, acum, în prag de sărbători. Veștile bune pentru seniori vizează creșterea pensiei minime la 1000 lei,  creșterea punctului de pensie la 1586 lei și a treisprezecea pensie, pentru veniturile sub 1600 lei”, a mai spus Emil Albotă.

El a adăguat că un alt punct esențial rezolvat, în mai puțin de o săptămână, de la preluarea mandatelor de miniștri, a fost adoptarea de urgență  a procedurilor pentru aplicarea legii, prin care românii să beneficieze imediat de plafonarea tarifelor la gaze și electricitate și de compensarea facturilor.

Nu în ultimul rând, Agricultura a fost întotdeauna o prioritate în programul PSD de guvernare, iar proaspătul ministru  a suplimentat bugetul pentru subvenții și a anunțat reluarea programului TOMATA – un program îmbrățișat de legumicultorii români, care a asigurat scăderea importurilor și creșterea legumelor românești.

Comentarii

Redacţia

2021-12-03 11:24:36

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...