Administraţie

2020-09-24, 18:34:26

Emil Moţ a prezentat bilanţul celor patru ani la Primăria Slatina: Infrastructură modernă, fonduri europene, parcuri şi atragerea de investitori

Primarul Slatinei, Emil Moţ, şi-a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectele realizate în primii patru ani ai mandatului.


Edilul a vorbit şi despre cele mai importante proiecte aflate în curs, dar şi despre cele viitoare.

 „Duminică vor fi alegeri şi toate administraţiile publice locale vor fi implicate în această cursă electorală. La noi, la Slatina, au trecut patru ani de când această echipă se află la conducere şi am considerat de cuviinţă ca cetăţenii municipiului Slatina, deşi foarte mulţi dintre ei ştiu, să cunoască mai în detaliu ce anume am făcut noi mai exact, în aceşti patru ani”, a declarat Emil Moţ.

Unul dintre principalele domenii de activitate în care municipalitatea slătineană a investit, în aceşti patru ani, a fost infrastructura.

„Dintre investiţiile în infrastructură, aş vrea să menţionez supralărgirea străzii Drăgăneşti. Am finalizat-o, acum o scurtă perioadă, este o investiţie foarte importantă pentru tot ce înseamnă platforma industrială din acea parte a oraşului, foarte importantă pentru toţi locuitorii oraşului nostru cu locurile de muncă acolo. De asemenea, o altă investiţie importantă finalizată de noi este strada Basarabilor, ieşirea spre Slătioara. În continuare, cu ajutorul Consiliului Judeţean, acea bucată de drum care duce la limita teritorială a municipiului Slatina, până la intersecţia cu drumul judeţean va fi asfaltată, iar cetăţenii care intră şi ies din Slatina vor avea un drum foarte-foarte bun. O altă investiţie mare în infrastructură este Varianta Oituz. Se lucrează, iar până în iarnă vom termina tot ce înseamnă strada Piteşti, iar cred că din primăvară intrăm peVarianta Oituz. Dintre proiectele de viitor, aş menţiona Centura Mediană a Slatinei, acel drum prin care intenţionăm să scoatem tot traficul greu din oraş, dar care din păcate este împotmolită la Curtea Constituţională”, a mai declarat Moţ

Totodată, alte lucrări în curs reprezintă semnele de circulaţie noi şi indicatoarele rutiere de orientare.  Primăria are în curs de execuţie alte 14 străzi noi.

Locuri de parcare

În perioada 2016-2019, au fost create un total de 314 locuri de parcare.

„Problema locurilor de parcare este stringentă, în Slatina. Din păcate, pe orizontal nu mai există teren unde să putem face mai multe parcări. Am identificat o posibilitate prin acele parcări supraetajate, care se pot amplasa pe suprafeţe mici de teren. Suntem în procedură de licitaţie şi pe 1-5 octombrie vom da câştigătorul pentru cele zece parcări supraetajate din municipiul Slatina. Sunt parcări pe care slătinenii le aşteaptă de foarte mult timp, suntem la finalul procedurii. Primăria Slatina are în vedere să extindă acest lot de zece parcări şi să mai facem o achiziţie de încă un lot de zece parcări, în alte zece noi locaţii”, a explicat primarul Emil Moţ.

Primăria realizează parcări şi în alte zone aglomerate ale oraşului.

„Mai avem în lucru o parcare pe trei niveluri la Aleea Muncii. S-a terminat licitaţia şi suntem la faza de obţinere a avizelor pentru autorizaţia de construire. În Eugen Ionescu am terminat studiul de fezabilitate, trebuie să urcăm caietul de sarcini în SICAP pentru o parcare subterană cu 80 de locuri, cu parc şi loc de joacă deasupra. Mai avem parcare la sol, pe strada Arcului, 75 de locuri, la Direcţia Agricolă. Suntem la faza de Proiect Tehnic, durată de trei luni. De asemenea, facem parcare la sol pe strada Crişan, unde e fosta sală de box Alro, cu 45 de locuri. Suntem la faza de evaluare financiară. Bineînţeles, avem în spatele Creşei Nr. 4, pe strada Zmeurei, unde există un teren, care a intrat în proprietatea municipiului Slatina şi unde vom construi 98 de noi locuri de parcare şi un loc de joacă. Cu această ocazie, mulţumesc consiliului judeţean pentru înţelegere şi pentru ajutor”, a conchis primarul.

103 blocuri anvelopate deja, 312 în următorii patru ani

După ce a reabilitate deja 103 blocuri de locuinţei, municipalitatea continuă investiţiile în acest domeniu.

„În Slatina şi noi la Primăria Slatina am pus un accent foarte mare pe ceea ce înseamnă eficienţa energetică. Din 2016 până acum, Primăria Slatina a anvelopat 103 blocuri, însemnând 185 de scări. După cum ştiţi, un an a durat licitaţia şi într-un final am semnat un acord cadru pe patru ani pentru reabilitarea termică a 312 blocuri de locuinţe, respectiv 599 de scări. Săptămâna aceasta, deja constructorii au intrat, au făcut măsurători, au pus schelele pe bloc şi se lucrează deja la patru blocuri de pe strada Cuza Vodă”, a declarat Emil Moţ.

Slătinenii pot în continuare să solicite pentru a intra în acest program.

„De asemenea, vreau să ştie slătinenii că prin intermediul asociaţiilor de proprietari, cereri de reabilitare se pot depune în continuare la Direcţia Patrimoniu. Sper ca într-un final să avem reabilitate toate blocurile din oraşul Slatina”, a mai spus primarul.

Lifturile, colectarea deşeurilor şi extinderea sistemului de supraveghere video, sunt alte componente care au reprezentat priorităţi, în perioada 2016-2020.

„Un alt lucru pe care l-am făcut şi a fost un succes, sunt cele 58 de lifturi care în momentul de faţă se montează. Au fost date în folosinţă 18 ascensoare, opt sunt curs de punere în funcţiune şi vom începe montajul şi la alte 32 de locaţii. O altă componentă a viziunii noastre pentru oraş a fost sistemul de colectare a deşeurilor. Am preluat acest sistem şi l-am dezvoltat. La ora actuală, prin ultimul contract pe care l-am semnat, Slatina este acoperită 100% cu acest sistem. Un alt lucru pe care l-am făcut a fost extinderea sistemului de supraveghere video. Acum se lucrează la el. În prezent, avem 180 de camere video, am montat 13 noi camere în parcul tineretului, iar acum se lucrează la extinderea sistemului de supraveghere şi se vor monta 10 camere fixe la intrările din municipiu, 53 de camere mobile, vom reface dispeceratul cu servere performante şi vom redimensiona reţeaua de fibră optică”, a mai spus primarul Slatinei.

Fondurile europene: 136 milione lei, în patru ani

O componentă importantă a tot ce înseamnă Primăria Slatina o reprezintă fondurile europene. 14 proiecte sunt deja semnate şi în diferite stadii de implementare.

„Este un subiect pe care nu l-am expus foarte mult pentru că nu aveam contractele semnate. Din 2017 am început să semnăm contracte pe fonduri europene. În momentul de faţă avem 14 contracte semnate şi bani atraşi mai mult de 136 milioane de lei. Aceştia sunt cerţi şi vor fi folosiţi pentru slătineni. Aş vrea să dau citire celor 14 proiecte semnate, care sunt în diferite stadii procedurale.
Marea majoritate sunt în stadiul de licitaţie: Modernizarea, eficientizarea, extinderea sistemului de iluminat public şi reabilitarea instalaţiilor electrice, Sistem integrat de management al traficului şi mobilităţii urbane şi impunerea regulilor de siguranţă şi securitate – asta înseamnă intersecţii semaforizate inteligent, Proiect integrat de mobiliate durabilă , Înnoirea parcului de vehicule prin achiziţia de autobuze ecologice, Dezvoltarea  unei reţele de staţii de transport public local inteligente şi autonome, Proiect integrat de modernizare a sistemului de transport public, E-ticketing – sistem integrat de plată a serviciilor comunitare, WIFI4EU – 21 de puncte de acces wifi, în tot oraşul, E-încărcare – Proiect de dezvoltare a infrastructurii de alimentarea a vehiculelor cu energie electrică, E-Slatina – proiect de simplificare a procedurilor şi introducerea de instrumente electronice pentru cetăţeni. De asemenea, pe partea de informatizare, lucrăm la un proiect mare ce vizează informatizarea tot ce înseamnă alte servicii din Primăria Slatina: urbanism, eliberare autorizaţii de construire, Direcţia de Asistenţă Socială şi celelalte servicii care sunt în legătură cu publicul şi încercăm să trecem totul online. Celalte proiecte: Achiziţia mijloace de transport public, Modernizarea străzilor Vintilă Vodă şi Văilor, Piste de biciclete – patru tronsoane, Reabilitarea Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”,
a arătat Emil Moţ.

Parcul Tineretului şi Restaurantul McDonald’s

Extinderea spaţiilor verzi s-a numărat printre realizările primarului Emil Moţ. În această perioadă a fost construit cel mai mare parc din Slatina, Parcul Tineretului.

„Am construit opt noi părculeţe în cartiere, am schimbat 2153 de bănci, 741 de pergole, 2614 cosşuri de gunoi, 46 de locuri de joacă au fost reabilitate, şapte noi locuri de joacă au fost construite. De asemenea, am reabilitate total Parcul Piteşti, acum lucrăm la Parcul Eugen Ionescu. Am construit cel mai mare parc din Slatina, Parcul Tineretului – 3,2 hectare”, a declarat Emil Moţ.

Tot sub mandatul primarului Moţ a ajuns la Slatina franciza McDonald’s.

„Primul McDonald’s din Slatina: Ne-am zbătut mult, dar am reuşit să aducem investitorii de la McDonald’s, iar restaurantul a devenit un punct de atracţie pentru toată lumea”, a mai spus Moţ.

Noua Esplanadă

Iar investiţiile vor continua, asigură edilul. Deja se lucrează la noua Esplanadă şi primăria are proiectul pregătit pentru noua Bază „Dumitru Dobrescu”.

„Din cauza gradului avansat de degradare, a trebuit să luăm decizia să o modernizăm. De fapt, am schimbat-o total. Se lucrează şi probabil că la sfârşitul lunii octombrie, vom avea gata lucrările la Esplanada. Noi avem studiul de fezabilitate gata de foarte mult timp pentru tot ceea ce înseamnă Baza Dumitru Dobrescu. Am terminat terenurile de tenis, am făcut deja două reveniri la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a promova o Hotărâre de Guvern prin care să schimbăm destinul acelui teren, acelei gropi de gunoi. Am speranţa că după terminarea acestor alegeri, vom avea înţelegere şi la acest guvern şi ne vor promova această hotărâre ca să putem începe licitaţia şi să amenajăm şi acea zonă”, a mai arătat primarul.

În încheierea prezentării bilanţului, Emil Moţ le-a transmis un mesaj slătinenilor.

„Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani. Sper cu bunăvoinţa slătinenilor, după data de 27 septembrie, să ne vedem în aceeaşi formulă, la alte conferinţe de presă, cu alte proiecte importante pentru locuitorii oraşului nostru”, a arătat el.

Comentarii

Redacţia

2020-09-24 18:34:26

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...