Emil Moţ: „Putem să formăm oricând o echipă de canotaj, la Slatina”

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a vorbit despre posibilitatea înfiinţării unei echipe de canotaj la Slatina, care să folosească dotările Clubului Nautic şi de Agrement „Plaja Olt”.

Edilul a declarat că principalul obstacol pentru atingerea acestui obiectiv este reprezentat de faptul că municipalitatea nu reuşeşte să găsească o persoană pentru postul de antrenor de caiac-canoe.


„Ne putem aştepta la înfiinţarea unei echipe de canotaj la Slatina, de ce nu? Avem ambarcaţiunile, dar ne lipseşte, încă, un antrenor de caiac-canoe. Nu găsim acest antrenor, deocamdată! Noi am scos posturile la concurs, însă nu avem doritori. Aşteptăm să vină eventualii antrenori şi putem să formăm oricând o echipă. Vedeţi că Oltul este aproape, iar atâta întindere de apă nu se găseşte foarte uşor. Avem toate aceste lucruri şi putem să le pune la dispoziţie oricui”, a declarat Emil Moţ.


În cadrul Clubului Nautic şi de Agrement „Plaja Olt”, primăria poate să asigure chiar şi cazare pentru canotorii vizitatori, în cadrul unor eventuale competiţii.


„Avem câteva locuri de cazare, pentru echipa de canotaj, după cum a fost conceput proiectul. Nu putem caza acolo alte persoane şi nici nu putem schimba proiectul, pe o perioadă de cinci ani, fiind vorba despre fonduri europene”, a mai spus Moţ.


Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt” Slatina este o investiţie realizată cu fonduri europene şi locale, valoarea totală a investiţiei fiind de 34 milioane lei. Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”. Practic, prin acest proiect, municipalitatea slătineană a creat o infrastructură de agrement turistică la standarde europene.


Proiectul a presupus, pe lângă plaja propriu-zisă, amenajarea unor facilităţi rare în zonă, precum: debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele (cu nouă culoare de câte 1.000 metri), terenuri de sport pentru minigolf, beach-volei, tribune, spaţii corespunzător amenajate pentru fitness şi SPA, 150 locuri de parcare, la care se adaugă: teren de minifotbal multifuncţional (fotbal, baschet, volei, handbal), tribune, teren de tenis, pistă biciclete şi role, vestiare, grupuri sanitare.


Clubul Nautic se întinde pe aproape şapte hectare de teren pe malul Oltului, la care se adaugă alte circa 15 hectare luciu de apă.