Enervante rău mesajele copy paste...

De sărbători, am răspuns acelor oameni care şi-au rupt câteva zeci de secunde din timp pentru a-mi transmite o urare. La rândul meu, am transmis urări persoanelor apropiate. Am ignorat total acele clipuri, fotografii cu urări trimise la toată lista de prieteni. Mi se pare lipsă de respect să iei o fotografie care circulă pe internet să o trimiţi la toată lumea, fie că ţi-e o persoană apropiată sau pur şi simplu o cunoştinţă. Să fie atât de greu să scrii câteva cuvinte originale şi din suflet!?

Când vezi avalanşa de mesaje multiplicate nu ai cum să nu îţi pui întrebarea dacă nu cumva acei oameni îţi subminează inteligenţa. Adică chiar trebuie să crezi că acea urare este pentru tine?

Sunt enervante rău acele mesaje transmise pe Faceebok la toată lista de prieteni. Sincer, nici măcar nu m-am uitat de la cine sunt sau ce scrie. Efectiv, le-am ignorat. În schimb, am răspuns cu drag persoanelor care au transmis un simplu „La mulţi ani!”.

Nu-mi plac lucrurile făcute din complezenţă, iar astfel de situaţii exact asta denotă.

P.S. Să aveţi un an minunat, cu sănătate, bucurii şi împliniri, alături de cei dragi!