Este oficial. Termen prelungit până pe 15 iunie pentru ajutorul de minimis pentru tomate

Promisiunea ministrului Agriculturii, Petre Daea, din urmă cu două săptămâni, făcută în solariile legumicultorilor de la Cilieni, s-a materializat. Astfel, termenul pentru depunerea documentelor fustificative în cadrul programului de ajutor de minimis pentru tomate a fost prelungit până pe 15 iunie, joi fiind dată o hotărâre de Guvern în acest sens.

Programul de susţinere a fermierilor pentru cultivarea tomatelor a avut mare succes, mai ales în judeţul Olt, unde legumicultorii s-au întrecut în a scoate primii roşii în pieţe.


Pe lângă dorinţa de a obţine un preţ cât mai bun, fermierii s-au grăbit să vândă două tone până pe 31 mai, termenul iniţial anunţat de autorităţi pentru dovada depunerilor că a fost valorificată producţia cerută în cadrul acestui Program.


Pentru că a aflat direct de la legumicultorii olteni problemele cu care se confruntă, ministrul Agriculturii le-a promis acestora că va prelungi termenul pentru depunerea chitaneţelor doveditoare că s-a realizat vânzarea. 


Răgazul de două săptămâni le dă posibilitatea fermierilor să vină cu documentele justificate pentru a obţine sprijinul promis de autorităţile centrale.


Astfel, legumicultorii trebuie să facă dovada că au vândut cele două mii de kilograme în perioada 1 ianuarie - 15 iunie inclusiv şi/sau în perioada noiembrie - 20 decembrie, inclusiv. Cultivatorii care nu au reuşit până la 1 iunie să iasă cu roşiile pe piaţă mai au, astfel, o şansă pentru încasarea ajutorului.