Expoziţie foto-documentară „Eugen Ionescu”, la Muzeul Judeţean Olt

Vernisajul expoziției foto-documentare „Eugen Ionescu” va avea loc luni, 14 mai, la ora 12.00, la Muzeul Judeţean Olt, în colaborare cu Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov. Expoziția face parte dintr-un program expozițional complex dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Eugen Ionescu, Ioan Petru Culianu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati.

Potrivit unui comunicat remis de Muzeul Judeţean Olt, în contextul Centenarului României Mari, în prima parte a calendarului expozițional „se întorc acasă”: Eugen Ionescu la Slatina, Ṣtefan Baciu la Brașov, Emil Cioran la Sibiu, Ioan Petru Culianu la Iași, Panait Istrati la Brăila. Din 18 iunie personalitățile își vor urma drumul spre alte orașe ale României pentru a se reuni la începutul lunii noiembrie în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia.

Calendarul expozițional se derulează în cadrul proiectului cultural „România e acasă. Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati”.

Proiectul este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia. Proiectul se încadrează în aria Promovarea Culturii Scrise și se desfășoară în perioada mai-noiembrie 2018.

Expoziția „Eugen Ionescu” va putea fi vizitată între 14 mai și 8 iunie 2018.