Fermierii care accesează Programul Tomata, încurcaţi de fila din registrul agricol. Documentul va putea fi depus la valorificare

Legumicultorii olteni vor putea depune dosarele pentru accesarea Ajutorului de minimis la Tomate fără fila din registrul agricol. Măsura a fost luată de reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, pentru că multe primării nici nu au primit aceste registre.

Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a fost în bazinul legumicol din sudul judeţului, unde a avut o întâlnire cu mai mulţi primari şi fermieri.

„Am fost în bazinul legumicol din sudul judeţului. Aici au fost foarte multe dosare, doar la Izbiceni au fost o mie. Este important să nu mai vină fermierul la Direcţie, să mergem noi în localitate. Am discutat cu fermieri din Scărişoara, Rusăneşti, Cilieni, Tia Mare, Izbiceni, Gârcov, Vădăstriţa, unde au fost cele mai multe dosare pentru Programul Tomata. Le-am spus primarilor că avem nevoie de sprijinul lor, pentru ca fermierii să-şi întocmească dosarele. S-au schimbat formularele, nu au venit toate registrele, iar primăriile au primit câte cinci-zece registre. Nici tipografia nu face faţă la numărul mare de comenzi”,
spune Andronie.

Şefa de la DAJ Olt a precizat că fila din registrul agricol va putea fi depusă la dosar atunci când se face valorificare şi nu în momentul în care este solicitată subvenţia de 3.000 de euro.

„Dacă forma finală a Programului Tomata va cuprinde şi fila din registrul agricol, atunci aceasta va fi singura care va lipsi, ca să nu stăm că unul o are, unul nu o are. Fermierul va putea să o aducă atunci când se face valorificarea. Este o prorogare. Primarii au ridicat problema de ce li se mai cere această filă din registru, atâta timp cât la APIA nu se mai cere. Dacă Programul rămâne cu forma de registru agricol, nu primim documentul de la niciun fermier. Le vom  primi pe toate atunci când se face valorificarea”, a adăugat Andronie.

Dosarele de accesare a Programului de Minimis pentru Tomate vor putea fi depuse la DAJ Olt, după publicarea legii în Monitorul Oficial. Practic, la acest moment nu se cunoaşte forma finală a programului din acest an.