Fermierii care dau foc miriştilor riscă să piardă banii de la APIA

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor este interzisă. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt atenţionează fermierii care încalcă această obligaţie că pot fi sancţionaţi prin diminuarea sumelor la care au dreptul. În funcţie de gravitatea încălcării acestor prevederi, pot fi scoşi inclusiv de la plată. Anul trecut, niciun fermier din Olt nu a fost sancţionat, deoarece faptele nu au putut fi dovedite.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Olt, informează fermierii care depun cereri unice de plată pe suprafaţă că sunt obligaţi să respecte normele de ecocondiţionalitate.

Una din aceste norme este interdicţia privind arderea miriştilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetaţiei pajiştilor permanente. Interdicţia are ca scop menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor si resturilor vegetale, precum si menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.

„Fermierii care exploatează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc.). De asemenea, nu trebuie arsă vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente. Fermierii care incalcă această obligaţie pot fi sancţionaţi prin diminuarea sumelor la care au dreptul, în funcţie de gravitatea incălcării sancţiunea poate ajunge şi la 100% excludere”, transmite APIA Olt.

Pentru identificarea acestor situații există un protocolul între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU),  al cărui scop este creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a condiţiilor referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.

Anul trecut, nu a fost sancţionat niciun fermier, deoarece, în urma controalelor efectuate la faţa locului, nu a putut fi dovedit faptul că focul ar fi fost pus intenţionat de către beneficiarul subvenţiei.